Gheorghe Pogea, audiat de DIICOT în dosarul „Rompetrol II”
Fostul ministru hunedorean al Finanțelor, Gheorghe Pogea, a fost audiat miercuri de procurorii DIICOT de la București. Acestuia i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile din dosarul „Rompetrol II”. Pogea a fost ministru de Finanțe, director general al Siderurgica SA Hunedoara și director al Marmosim SA.
Potrivit informațiilor furnizate de procurorii DIICOT, Gheorghe Pogea este acuzat de constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.
La sediul Parchetului au fost şi Sebastian Vlădescu şi Dan Ioan Popescu, ambii fiind înştiinţaţi că sunt urmăriţi penal. Primul care a luat la cunoştinţă acuzaţiile procurorilor a fost Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice, acesta fiind audiat săptămâna trecută.
În dosarul anchetatorilor s-a reținut că Sebastian Vlădescu, ministrul Finanțelor Publice în perioadele 22 august 2005 – 5 aprilie 2007, 23 decembrie 2009 – 3 octombrie 2010, precum și Gheorghe Pogea, ministru al Finanțelor Publice în perioada 22 decembrie 2008 – 23 decembrie 2009, „cu rea-credință, nu au respectat dispozițiile art. 8 al. 2 din OUG 118/2003, modificată prin Legea 89/2005, potrivit cărora, în termen de șase luni de la data emiterii, prin hotărâre a Guvernului, obligațiunile vor fi înregistrate la Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare pentru tranzacționarea acestora pe piețele reglementate, în condițiile regulamentului aprobat în acest scop de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare”, și au blocat adoptarea Hotărârii de Guvern care să permită vânzarea obligațiunilor pe Bursa de Valori București, iar statului român să-și recupereze creanțele. Anchetatorii susțin că, în perioada septembrie – octombrie 2003, ministrul Finanțelor, Mihai Tănăsescu, și ministrul Economiei și Comerțului, Dan Ioan Popescu, „și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, în urma unei înțelegeri cu Dan Costache Patriciu, George Philip Stephenson și Alexandru Nicolcioiu, în sensul inițierii și promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice”.






