glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

George Homoștean este cetățean de onoare al județului Hunedoara. Procurorul general cere începerea urmăririi penale faţă de fostul ministru devean

Procurorul general Tiberiu Niţu a solicitat preşedintelui României formularea cererii de urmărire penală a lui George Homoştean, fost ministru de Interne în perioada 1978-1987, pentru complicitate la infracţiuni contra umanităţii în cazul morţii disidentului Gheorghe Ursu, a anunţat marţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ). George Homoștean este președintele Asociației Veteranilor de Război – filiala Hunedoara și cetățean de onoare al județului din anul 2013.

„Faptele reţinute în sarcina acestuia formează obiectul dosarului cunoscut generic 'Moartea disidentului Ursu Gheorghe Emil' aflat în instrumentarea procurorilor Secţiei Parchetelor Militare. (…) Deşi faptele ce formează obiectul cauzei au fost comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, act normativ ce stabileşte procedura de urmat în cazul atragerii răspunderii ministeriale, având în vedere că normele de procedură sunt de strictă şi imediată aplicare, procedura de sesizare a Preşedintelui României pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului ori fost membru al Guvernului este aplicabilă şi în prezenta cauză”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ. Conform sursei citate, Curtea Constituţională a stabilit că în privinţa mandatului de membru al Guvernului legea fundamentală nu a instituit imunitatea, ci o altă măsură de protecţie şi anume condiţionarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei. „Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă şi după încetarea mandatului membrilor Guvernului, aşa încât este evident că, în privinţa infracţiunilor comise în exerciţiul funcţiei, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea aceloraşi norme procedurale”, se precizează în comunicat. Inginerul Gheorghe Ursu, cunoscut disident anticomunist, a murit pe 17 noiembrie 1985 la Spitalul Penitenciar Jilava, în urma bătăilor primite în arest. Redeschiderea urmăririi penale în dosarele privind decesul lui Gheorghe Ursu a fost confirmată, în 12 noiembrie 2014, de Curtea Militară de Apel Bucureşti, care a constatat legalitatea şi temeinicia acestei măsuri, după ce Parchetul instanţei supreme a infirmat soluţiile de netrimitere în judecată în acest caz.

George Homoştean, coordonatorul Acţiunii „Autobuzul”

Născut la Deva în 1923, George Homoştean a intrat în Partidul Comunist în 1947. Homoştean a fost ministru de Interne în perioada comunistă, timp de aproape zece ani, în timpul guvernelor Ilie Verdeţ şi Constantin Dăscălescu. Numele său este legat de moartea unor protestatari anticomunişti în cadrul operaţiunii „Autobuzul”, după care Lucian Pintile a realizat filmul „Balanţa”. În august 1981, trei tineri cu vârste între 23 şi 32 de ani ar fi sustras de la un post de miliţie din judeţul Hunedoara două puşti-mitralieră şi un pistol, cu care ar fi deturnat un autobuz cu navetişti. Cei trei l-ar fi obligat pe şofer să se îndrepte spre Timişoara, cu intenţia de a părăsi România. Operaţiunea „Autobuzul”, cum a fost cunoscută acţiunea miliţiei şi trupelor de securitate locale, a avut că rezultat împuşcarea „teroriştilor”, dar şi a câtorva dintre pasagerii autobuzului. Incidentul a fost raportat ca un succes al Ministerului de Interne, condus de George Homoştean. Justiţia a dat deja o sentinţă în cazul asasinării aşa-zişilor terorişti. Conform unei sentinţe definitive şi irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2002, Homoştean se face vinovat de coordonarea asasinării protestatarilor anticomunişti.

Graţiat de Iliescu, decorat de Băsescu și cetățean de onoare al județului Hunedoara

Condamnat pentru asasinatele din operaţiunea „Autobuzul”, Homoştean a beneficiat de clemenţa preşedintelui României de atunci, Ion Iliescu. Prin Decretul prezidenţial 952 din 27 noiembrie 2002, semnat de Ion Iliescu, „Homoştean George, condamnat la 14 ani închisoare prin Decizia nr. 1.292/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor deosebit de grav, iar conform art. 2 din Decretul nr. 11/1988 pedeapsa a fost redusă cu jumătate, astfel încât condamnatul are de executat 7 ani de închisoare, este graţiat”. Şi mai de neînţeles este gafa făcută de preşedintele care i-a succedat în funcţie lui Ion Iliescu. În data de 26 aprilie 2010, Traian Băsescu i-a acordat lui George Homoştean Ordinul „Virtutea Militară”. Culmea, la momentul decorării, Homoştean figura printre cei condamnaţi în Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. În urma scandalului declanşat, la 21 mai 2010, Traian Băsescu i-a retras torţionarului decoraţia. George Homoștean este și cetățean de onoare al județului Hunedoara din anul 2013, atunci când 400 de veterani de război au primit această distincție. 

Back to top button