glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Gata cu petrecerile până anul viitor. Începe Postul Crăciunului

~~Creștinii au sărbătorit, ieri, Lăsatul Secului,iar de astăzi au intrat în Postul Crăciunului. Timp de șase săptămâni, credincioșii vor trebui să respecte câteva reguli stricte care îi vor pregăti pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos.

Lăsatul Secului ar fi trebuit să fie astăzi, dar rânduielile bisericești spun că, în cazul în care acesta cade într-o zi de miercuri sau vineri, se ține cu o zi înainte.

Postul nu înseamnă dietă

Când vorbim despre post, fiecare om știe că acesta înseamnă, printre altele, abținerea de la mâncărurile provenite de la animale. Preoții le reamintesc credincioșilor că postul înseamnă, totodată, și renunțarea la păcat. În această perioadă, pe lângă mersul la biserică, credincioșii trebuie să renunțe la gândurile negative, să fie înțelegători cu cei din jur și să ierte. Din punct de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului nu este la fel de strict, astfel, se mănâncă peşte în toate zilele  ca și în cel de Paști. Practic, în fiecare zi de sâmbătă şi duminică, dar şi la sărbătorile religioase, se poate mânca pește. În zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă preparate fără ulei şi nu se bea vin, decât dacă se sărbătoreşte vreun sfânt, menţionat în calendar cu cruce roşie. Ultima zi din post, cea a Ajunului Crăciunului, este cea mai strictă. În această zi nu se mănâncă nimic până după-amiaza sau chiar până seara, în anumite zone. Deși poate ar dori să țină post, mulți deveni spun că veniturile lor nu le permit acest lucru. „Am ținut post în fiecare an dar doar în ultima săptămână. Sunt carnivor din fire și nu pot să renunț la mâncărurile cu carne. Iar produsele din soia sunt mult prea scumpe”, admite Laurențiu. „Am ținut postul când eram mai tânără. Acum sunt și bătrână și bolnavă ca să mai pot ține postul întreg. Oricum, postesc tot anul în fiecare miercuri și vineri”, a spus Anișoara. „Nu cred că a posti înseamnă doar să renunți la anumite mâncăruri. Eu cred că postul are mult mai multe semnificații”, este de părere şi Teodor.

Back to top button