(GALERIE FOTO) Dezastrul de la Regia este mai grav decât se credea iniţial
Astăzi Consiliul Judeţean va declara oficial închis drumul spre capitala Daciei Libere

Ploile abundente de săptămâna trecută le-au adus numai necazuri administratorilor sitului Sarmizegetusa Regia. Mai multe alunecări de teren au făcut imposibil accesul spre monument. Mai rău, monumentul în sine are de suferit din cauză că pământul din zonă a devenit instabil. O fisură a apărut la marginea terasei a XI-a.
Consiliul Judeţean anunţa vineri dimineaţa că drumul spre Sarmizegetusa Regia a devenit imposibil de parcurs în întregime din cauza unor ample alunecări de teren petrecute pe ultimii kilometri ai acestuia. Tot vineri, CJ vorbea şi despre o alunecare de teren între terasele a X-a şi a XI-a. La finele săptămânii trecute s-a constatat că situl este afectat mai rău într-o altă zonă. „Alunecarea dintre terasele X şi XI nu este atât de gravă cum credeam la început. A apărut însă o fisură undeva la marginea terasei XI, relativ aproape de zona izvorului şi a acelor bănci care sunt acolo. Conducerea Institutului Naţional al Patrimoniului a început la Ministerul Culturii demersuri pentru o intervenţie de urgenţă, pentru că e pericolul unei alunecări de teren şi pe terasa XI, care este una artificială (amenajată de daci cu 2000 de ani în urmă – n.red.)”, spune vicepreşedintele CJ Sorin Adrian Vasilescu.
Drum închis cu hotărâre de CJ
Conform lui Vasilescu, astăzi consilierii judeţeni ar urma să fie convocaţi într-o şedinţă de îndată pentru a vota propunerea executivului ca ultimii 5 kilometri ai drumului spre Sarmizegetusa Regia să fie închişi şi oficial (ultima porţiune este impracticabilă încă de joi) traficului auto.
„Vineri s-a degajat mare parte din drum dar a apărut o altă problemă: o gaură de vreo trei metri. S-a pus pietriş acolo astfel încât s-a putut trece cu un 4×4, dar încă sunt probleme mari de rezolvat şi în ce priveşte drumul. Trebuie securizat versantul de lângă porţiunea pietonală a drumului (ultimii 800 de metri). Sunt încă sute de metri cubi de pământ şi piatră acolo. Mai mult, în albia pârâului au ajuns alte zeci de metri cubi de pământ care au format un baraj. Cursul apei nu mai este acelaşi. E imposibil de estimat acum când anume se va putea restabili accesul spre situl istoric”, adaugă vicepreşedintele CJ.
„Bilanţul” iniţial
La mijlocul săptămânii trecute, în Munţii Orăştiei s-au înregistrat precipitaţii extrem de abundente care au provocat alunecări de teren în mai multe zone ale drumului spre Sarmizegetusa Regia. O primă alunecare a fost înregistrată la 500 de metri mai în jos de ultima parcare amenajată pe drum, iar o a doua la 50 de metri în aval de parcarea amintită. O a treia alunecare s-a înregistrat pe porţiunea pavată a drumului, la 150 de metri de bariera din ultima porţiune a drumului, iar o a patra la 300 de metri distanţă.
La bilanţul iniţial, anunţat vineri dimineaţă, se mai adaugă o alunecare de teren produsă la 100 de metri mai în jos de parcarea din „acul de păr” al drumului.
Acelaşi segment al drumului de acces spre Sarmizegetusa Regia (ultimii 5 kilometri) a suferit distrugeri serioase şi în vara lui 2016, când un torent extrem de puternic a „mâncat” zeci de metri cubi din şosea.
Pericolele nu au trecut
Administratorului sitului istoric Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinski (foto), spune că fenomenele de săptămâna trecută au provocat cel mai mare dezastru din istoria recentă a locului: „Au fost peste 100 de litri pe metrul pătrat în două ore. Localnicii în vârstă spun că nu au văzut niciodată aşa ceva. Sunt trei versanţi care au luat-o la vale. Sunt zeci de mii de metri cubi de pământ. Avem un lac format pe cursul apei, lung de 50 de metri, lat de patru metri şi adânc de trei metri. Nu vreau să mă gândesc ce se poate întâmpla dacă pleacă deodată acel volum de apă. În plus, sâmbătă a mai fost o alunecare de teren la 100 de metri mai în jos de parcare, în aceeaşi zonă în care s-a produs iniţial cea mai amplă alunecare (fenomen ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri). Se lucrează, dar intervenţia este dificilă şi din cauză că drumul este îngust (ultimii 5 kilometri au doar o bandă – n.red.) aşa că nu se pot întâlni două camioane. E greu de estimat când anume se va restabili accesul în sit. Vorba jandarmilor, în primul rând trebuie să ne gândim la siguranţa oamenilor. Repet: e imposibil acum de spus când se va reveni la o situaţie cât de cât normală. Analizăm posibilitatea realizării accesului în sit pe un alt traseu, pe o vale oarecum paralelă cu Valea Albă.
În sit avem iarăşi probleme mari: e o fisură mare pe terasa a XI-a, iar alunecarea de teren dintre terasele X şi XI a dezvelit, practic, zidul de beton turnat pe vremea comuniştilor şi acoperit cu pământ la mijlocul anilor ’90”.











