Gala Premiilor UNITER 2016: Brădeanul Adrian Damian – cel mai bun scenograf
Sute de actori, regizori, scenografi, critici de teatru şi alţi invitaţi au luat parte, luni, la Gala Premiilor UNITER 2016. În cadrul evenimentului, premiul UNITER pentru cel mai bun scenograf i-a revenit lui Adrian Damian, originar din municipiul Brad, pentru scenografia spectacolului „Cântăreaţa cheală” (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi).
Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a XXIV-a ediţie, s-a desfășurat la începutul săptămânii, în Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea. Aproape 500 de actori, regizori, scenografi, critici de teatru şi alţi invitaţi au participat, timp de patru ore, la cel mai important eveniment teatral din România. Printre premianţii serii s-a numărat şi Adrian Damian, care a fost distins cu premiul UNITER pentru scenografia spectacolului „Cântăreaţa cheală”, de Eugen Ionescu şi în regia lui Radu Alexandru Nica, spectacol care a fost făcut la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi. Adrian Damian, considerat cel mai bun scenograf, este originar din municipiul Brad. „Aceasta este cea mai importantă distincţie care se oferă în teatru şi pe care am reuşit să o obţin şi eu pentru prima dată. Am mai fost nominalizat până acum la Premiile UNITER, dar niciodată nu am obţinut un astfel de premiu. Legătura mea cu municipiul Brad este cam aşa: eu m-am născut la Brad, pentru că în ’84 când am venit eu pe lume părinţii mei lucrau la Cernavodă, iar mama nu a vrut să scrie niciun oraş din Dobrogea pe certificatul de naştere. De aceea, a ‹planificat› o cezariană la Brad şi aşa m-am născut eu aici, chiar dacă nu am locuit niciodată în Brad. Totuşi, în copilărie, vacanţele de vară mi le petreceam la Goşa (o stradă aparţinătoare municipiului Brad), pentru că acolo erau bunicii mei”, a precizat Adrian Damian. De-a lungul anilor, scenograful a reuşit să obţină mai multe premii pentru activitatea sa în lumea teatrului. Anul trecut, a obţinut premiul pentru scenografie din partea Uniunii Artiştilor Plastici şi a fost nominalizat la Festivalul de Teatru Galaţi, pentru cea mai bună scenografie a spectacolului „Leonce și Lena”, de G. Buchner, regia Mihai Măniuțiu. De asemenea, a fost nominalizat şi la Premiille Uniunii Criticilor de Teatru Ungaria pentru cea mai bună scenografie a spectacolului „Tihna”, de Attila Bartis, regia Radu Afrim. În 2013, Adrian Damian a mai fost nominalizat la premiile UNITER pentru cea mai bună scenografie „Viața e vis” şi a fost premiat pentru cel mai bun spectacol „Domnul Swedenborg vrea să viseze”, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Scurt (FITS) Oradea.
Amfitrionul evenimentului a fost, ca în fiecare an, Ion Caramitru, preşedintele UNITER. Printre personalităţile care au înmânat premii la gală s-au numărat Alteţa Sa Principesa Maria, actorii Marius Manole, Dorina Chiriac, Florin Piersic jr., Richard Balint, Marian Râlea, Ion Vartic, George Mihăiţă, Sorin Leoveanu şi regizorul Laurenţiu Damian. Programul galei a oferit publicului, pe lângă premieri, şi câteva momente muzicale şi artistice de valoare, prin tenorul orădean Alexandru Badea, renumit la nivel mondial, muzicianul Dan Andrei Aldea (fostul lider al trupei Sfinx, stabilit la Oradea), Cvartetul Intermezzo şi perechile de dansatori de la Clubul Feeling Dance.






