Gabor: “O experienţă umilitoare pentru noi, dar de bun augur pentru copii”
“Uns” antrenor principal al Mureşului în debutul returului, Romulus Gabor a anunţat că nu va mai continua la Deva şi în Liga a treia, asta după ce experienţa din această perioadă a fost una complet ratată. “Cangurul” vede însă şi partea plină a paharului şi este satisfăcut că sub comanda sa au făcut pasul la echipa mare nu mai puţin de zece juniori din pepiniera clubului.
Deşi recunoaşte că a trăit multe momente umilitoare în acest retur, în care Mureşul n-a izbutit să câştige nici un joc pe teren, Gabor speră că implicaţia autorităţilor să continue şi în cel de-al treilea eşalon.
“Mă bucur că le-am putut oferi juniorilor şansa de a se afirma”
Tehnicianul de 50 ani recunoaşte că perioada petrecută la Deva nu este nici pe departe cea mai fericită şi că, în condiţiile date, nu se putea vorbi de rezultate pozitive. “Pentru mine şi pentru Nelu Petcu a fost puţin umilitor să pierdem meci de meci, mai ales în maniera în care am făcut-o la începutul returului. La modul cum s-a acţionat în iarnă, cu reunirea echipei cu o zi înainte de începerea campionatului, era clar că vom avea parte de un retur de sacrificiu. Poate, nu ne aşteptam să nu batem chiar pe nimeni, însă, până la urmă, contează şi continuitatea pentru aceşti copii şi pentru o formaţie a Devei în Liga a doua. De altfel, mă bucur că le-am putut oferi juniorilor şansa de a se afirma, de a avea mândria şi bucuria de a juca la echipa mare. E nevoie însă de timp pentru a construi o echipă, nu se poate face performanţă peste noapte. Dacă se continua în formula de dinainte de pauza competiţională, Mureşul nu retrograda cu siguranţă”, a afirmat Gabor.
Deplânge soarta fotbalului hunedorean
Fostul jucător al Corvinului regretă faptul că judeţul Hunedoara nu mai are nici o reprezentantă în cel de-al doilea eşalon. “Îmi pare nespus că judeţul nostru a rămas fără echipă în B. E păcat că oraşe ca Deva, Petroşani sau Hunedoara nu pot să se bucure din plin de fotbal. În schimb apar echipe la Recaş sau Măciuca. E nevoie de mai multă implicare din partea administraţiilor locale sau a investitorilor. În infrastructură, stadioane, centre de copii şi juniori. Vom rămâne în urmă dacă nu se va întâmpla acest lucru!”, a conchis fostul antrenor al Mureşului.
O remiză şi 11 înfrângeri au bifat devenii sub comanda lui Romulus Gabor






