glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Futsalul se reia în 2017 cu reeditarea finalei de Cupă

Meciul de sâmbătă dintre Autobergamo Deva şi United Galaţi, derbyul etapei inaugurale din acest an, a 16-a a Ligii întâi la futsal, şi poate al întregului campionat, şi-a modificat din nou ora de disputare. Partida va avea loc mâine de la ora 16, nu de la 13 cum fusese stabilit în urmă cu o săptămână, şi va fi transmisă în direct de postul DigiSport 3.

Adversarul lui Autobergamo este unul cum nu se poate mai dificil, nimeni altul decât liderul la zi al campionatului, iar partidele cu gălăţenii au stat întotdeauna sub semnul echilibrului în ultimul timp. De partea cealaltă, devenii au avantajul terenului propriu şi ascendentul moral al palmaresului superior în jocurile precedente. Sigur, la ora meciului aceste considerente vor trece în plan secund, iar rezultatul va depinde de modul în care vor evolua cele două formaţii pe teren.

Doi absenţi pentru derby de la Autobergamo

Din păcate, partida nu va începe sub cele mai bune auspicii pentru deveni. Din tabăra gazdelor vor lipsi doi jucători importanţi, Adrian Pânzaru, suspendat pentru patru cartonaşe galbene acumulate, şi Florin Ignat, care este accidentat, antrenorul-jucător al lui Autobergamo acuzând o problemă la ligamente. Mai mult, cinci dintre componenţii echipei vor reveni la Deva abia în cursul zilei de astăzi, după ce miercuri şi joi au evoluat pentru naţionala României în „dubla” de pregătire cu Turcia. Aceştia sunt Florin Matei (autorul unui gol în primul meci, încheiat 3 – 2 pentru ai noştri), Cristian Matei, Vlad Iancu, Adrian Pânzaru şi Paolo Ferreira.

De partea cealaltă, United Galaţi a ajuns la Deva încă de ieri cu întregul efectiv, formaţia gălăţeană neavând jucători convocaţi la lotul naţional. „Va fi un meci greu, suntem conştienţi ce ne aşteaptă, însă trebuie să îl câştigăm ca să revenim pe primul loc în clasament. Avem doi indisponibili, îi avem şi pe cei cinci băieţi la Naţională care vor trebui să facă o noapte pe drum de la Călăraşi, în timp ce United, echipă cu buget mare, şi-a permis să vină la Deva cu două zile înainte de meci”, a spus Dorin Popa, preşedintele lui Autobergamo, pentru Glasul Hunedoarei.

Dispută sub semnul echilibrului

Datele de la care pleacă întâlnirea de mâine sunt elocvente pentru ceea ce ne putem aştepta de la acest joc. United se află pe primul loc în Liga întâi cu 31 de puncte, Autobergamo pe poziţia a doua cu 30 de puncte, ambele cu câte 13 meciuri disputate. În jocul precedent, cel din tur de la Galaţi, scorul a fost egal, 3 – 3, după ce gălăţenii au condus la un moment dat cu 3 – 0.

În ediţia trecută de campionat, devenii au avut câştig de cauză în ambele manşe din sezonul regulat, 5 – 3 în deplasare şi 5 – 4 pe teren propriu, la fel şi în finala Cupei României, al cărei turneu Final Four s-a disputat la Deva, unde scorul a fost 3 – 2. Singura victorie a lui United s-a înregistrat în meciul pentru medaliile de bronz din campionat, un 6 – 3 pe teren neutru, la Braşov.

Călăraşi – Odorheiu, alt meci „de şase puncte” al etapei

Să facem împreună, pe scurt, o trecere în revistă şi a celorlalte meciuri din runda a 16-a:

mâine, 21 ianuarie:

Clujana Cluj Napoca – KSE Târgu Secuiesc (ora 14)
duminică, 22 ianuarie:

Spicom Sf. Gheorghe – Informatica Timişoara (ora 17)
luni, 23 ianuarie:

Politehnica Iaşi – City’US Târgu Mureş (ora 17)
Dunărea Călăraşi – FK Odorheiu Secuiesc (ora 18)
Muncitorul Reşiţa stă

Back to top button