glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Futsalul se apropie de finalul sezonului din acest an

Imediat după disputarea etapei cu numărul 12 din Liga întâi, programată la sfârşitul acestei săptămâni, futsalul autohton va lua o pauză puţin mai lungă de o lună, până în ianuarie viitor. Între timp, să spunem că s-a încheiat deja turul în Campionatul Naţional de juniori U-19, unde Deva are două reprezentante, iar Naţionala de futsal a României, cu patru jucători de la Autobergamo şi alţi patru ex-deveni în componenţă, a câştigat la sfârşitul săptămânii trecute turneul internaţional din China la care a participat.

Victorii cu Maroc, Mexic şi China

Oraşul Changshu a găzduit turneul internaţional CFA 2018, la care au participat reprezentative naţionale de pe patru continente, alături de China mai fiind prezente România, Mexic şi Maroc. Selecţionata condusă de pe bancă de Robert Lupu a câştigat toate cele trei partide susţinute, terminând pe primul loc cu punctaj maxim şi adjudecându-şi trofeul.
În prima zi România a învins Maroc cu 3 – 2, prin golurile marcate de Mimi Stoica – două şi Cristian Matei. În cel de-al doilea meci “tricolorii” au făcut scor cu Mexic, 5 – 0, reuşitele aparţinându-le lui Andrei Crăciun şi Szocs Laszlo – câte două şi Alpar Csoma. În ultimul joc, disputat duminică, România a câştigat cu 4 – 3 în faţa Chinei, golurile noastre fiind marcat de Szocs Laszlo – două, Paulo Ferreira şi Cristian Matei. Pe lângă câştigarea turneului cu echipa şi-au mai adjudecat premii individuale Petrişor Toniţa – cel mai bun portar şi Mimi Stoica – cel mai bun jucător.
Următoarele jocuri oficiale ale Naţionalei României sunt programate în toamna lui 2019, când vor avea loc calificările pentru Cupa Mondială 2020. La turneul final se califică şapte reprezentante ale Europei, iar tricolorii vor intra direct în Main Round-ul preliminariilor.
Iată şi lotul României deplasat la turneul din China: Petrişor Toniţa (Autobergamo Deva), Vlad Iancu (Informatica Timişoara), Andrei Grigoraş (Odorheiu Secuiesc) – portari; Mimi Stoica, Valentin Ilaş (Informatica Timişoara), Marinică Plugaru (Dunărea Călăraşi), Octavian Cireş, Andrei Crăciun (ambii United Galaţi), Csomo Alpar (Odorheiu Secuiesc), Adrian Pânzaru, Paulo Ferreira, Biro Attila (Autobergamo Deva), Cristian Matei, Szocs Laszlo (Imperial Wet Miercurea Ciuc).

S-a încheiat turul de campionat în întrecerea juniorilor

Ultimul meci al sezonului din Campionatul Naţional de Tineret U-19 s-a disputat săptămâna trecută la Deva, între Autobergamo şi Informatica Timişoara. Partidă a fost o restanţă din etapa a cincea, ultima a turului din Seria 5, care a constituit oarecum un prolog al debyului din campionatul seniorilor care se va juca luni. Oaspeţii au deschis repede scorul (Nastai, min. 2), gazdele au preluat la fel de rapid conducerea pe tabelă (Anton, min. 3 şi 4), însă timişorenii au revenit şi la pauză conduceau cu 4 – 2 (reuşite Gavrilă, Nastai şi Dan). Autobergamo a avut un forcing de senzaţie în partea secundă şi la jumătatea reprizei a doua elevii lui Adrian Moţ conduceau cu 5 – 4 (goluri Toader min. 23 şi Costea min. 27 şi 28). Finalul s-a jucat pe contre, Gavrilă a egalat pentru oaspeţi, Anton a ratat un penalty pentru deveni la 5 – 5, iar Gavrilă şi Stănilă au închis tabela la 7 – 5 pentru Informatica.
În clasamentul seriei a cincea trei echipe se află la egalitate de puncte, câte nouă: Şoimii Şimand (golaveraj + 13), West Deva (+ 7) şi Informatica Timişoara (+ 6). Pe locul 4 se află Autobergamo Deva cu trei puncte, iar pe ultimul loc Muncitorul Reşiţa, fără nici un punct.

Derby pentru primul loc

Fără nici o îndoială, de rezultatul meciului de luni dintre Informatica Timişoara şi Autobergamo Deva depinde cine va termina anul 2018 pe locul întâi în întrecerea seniorilor din Liga 1. Aceasta deoarece United Galaţi, ocupanta locului 2 în clasament, cu 25 de puncte, are de îndeplinit o simplă formalitate în deplasarea de la Cluj cu Clujana (ultima clasată, cu zero puncte) şi va face cu siguranţă 28 de puncte. Autobergamo este în momentul actual pe primul loc, cu 26 de puncte, şi are neapărată nevoie de victorie pentru a rămâne în faţa Galaţiului. Informatica are 24 de puncte şi trebuie şi ea să câştige pentru a trece măcar peste Autobergamo în clasament. În tur la Deva partida s-a încheiat la egalitate, 1 – 1.

Liga 1 etapa 12

8 decembrie:
ora 17.30: Politehnica Iaşi – Gloria Buzău (în tur 2 – 0)
ora 19.30: Imperial Wet – Dunărea Călăraşi (5 – 6)
10 decembrie:
ora 16: Clujana Cluj – United Galaţi (1 – 12)
ora 18.30: Informatica Timişoara – Autobergamo Deva (1 – 1)
11 decembrie:
ora 20: Bukovina Vicov – FK Odorheiu (25 – 6)

Clasament Liga 1

1. Autobergamo Deva 26 p (95 – 25)
2. United Galaţi 25 puncte (56 – 22)
3. Informatica Timişoara 24 p (67 – 23)
4. Imperial Wet 22 p (70 – 31)
5. Dunărea Călăraşi 21 p (56 – 29)
6. FK Odorheiu 17 p (76 – 50)
7. Poli Iaşi 12 p (33 – 36)
8. Gloria Buzău 6 p (22 – 71)
9. Bukovina Vicov 3 p (28 – 119)
10. Clujana Cluj 0 p (18 – 115)

CNT U-19, rezultate etapa 5

West Deva – Şoimii Şimand 10 – 6
Autobergamo Deva – Informatica Timişoara 5 – 7
Muncitorul Reşiţa a stat

Clasament Seria 5 CNT U-19

1. Şoimii Şimand 9 p (35 – 22)
2. West Deva 9 p (27 – 20)
3. Informatica Timişoara 9 p (24 – 18)
4. Autobergamo Deva 3 p (19 – 28)
5. Muncitorul Reşiţa 0 p (17 – 34)