glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Franţa şi Anglia – remiză anostă, Ucraina la picioarele lui Shevchenko

Aşteptată cu sufletul la gură de aproape toată lumea, întâlnirea dintre francezii lui Blanc şi englezii lui Hodgson a dezamăgit crunt. Într-o atmosferă anostă, cele două formaţii s-au complăcut într-un joc bătrânesc încheiat indecis, 1-1. Total opusă a fost situaţia din jocul Ucrainei cu Suedia, gazdele bifând prima victorie din istorie la un European, după cel mai frumos meci de până acum.

Deşi a adus mulţumire în ambele tabere, egalul “prietenesc” dintre reprezentanta Albionului şi cea a “cocoşului galic” a complicat încă din start situaţia din grupa D. Mai ales după ce Ucraina inepuizabilului Shevcehnko a învins Suedia şi este liberă să viseze la sferturi.

Plictiseală generală

Timp de 90 de minute, cei 22 de jucători au uitat de orice rivalitate istorică. Aşa ar putea începe cronica unui joc caritabil dintre Franţa şi Anglia. Doar că cele două formaţii se află la Euro şi n-au nici un motiv să se menajeze. Nimic mai fals însă. “Leii” şi “cocoşii” n-au arătat mai nimic în cel mai interesant duel al grupei D. Ba mai mult, au plictisit asistenţa pe alocuri. Doi “cetăţeni” au ţinut însă morţiş să adauge puţină sare şi piper unui joc aproape amical. După jumătate de oră, Lescott pune pieptul din doar câţiva metri, centrării lui Gerrard, spre satisfacţia lui Rooney, aflat undeva în spatele băncii de rezerve, dar bucuria “albilor” nu ţine prea mult. Nasri trage plasat din marginea careului şi Blanc ţopăia pe margine. Au fost însă singurele faze importante ale meciului şi asta pentru că în repriza secundă fotbalul a dispărut de pe impozanta arenă din Doneţk, chiar dacă pe teren s-au regăsit alde Gerrard, Terry, Cole, Johnson, Ribery, Nasri, Benzema ori Rami.

Bun ca vinul

Blohin avea o nedumerire înainte de debutul Ucrainei la Euro. Să îl folosească sau nu pe Shevcenko. Ba că e bătrân, ba că nu mai poate. Auzea tot felul de argumente contra golgheterului, prea puţine pro. Iar prima parte a jocului dădea dreptate celor care nu au crezut în fostul vârf al Milanului. În tabăra cealaltă era noul idol al “rossonerilor”, Ibrahimovic. Înalt, puternic şi sigur pe el. Semn că prezentul îi aparţine. Unde mai pui că suedezul a deschis şi scorul, imediat după reluare şi se bucura fără să îi apară pe chip vreo grimasă. Arogant ca de obicei. Răceală nordică. Meciul s-a întors, cum ar spune pariorii, iar după doar trei minute “Şeva“ aducea egalarea cu o lovitură de cap. În minutul 62 acelaşi Shevchenko a dat lovitura de graţie şi a devenit cel mai în vârstă fotbalist care a reuşit o “dublă” la Euro. Spre enorma satisfacţie a zecilor de mii de “galbeni” din tribune. 2-1 şi Ucraina doarme liniştit şi visează frumos, patru zile, până când Franţa-i va ieşi în cale.

Back to top button