Fotbaliştii de la Liceul Sportiv Deva au câştigat faza locală ONSŞ
Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar (ONSŞ) a programat în această lună la Deva etapa municipală de fotbal băieţi. Întrecerile s-au desfăşurat atât la nivel liceal cât şi la nivel gimnazial, la
fiecare dintre acestea participând câte opt echipe reprezentând instituţii de învăţământ din judeţ, împărţite în două grupe de câte patru formaţii.
Olimpiada Naţională a Gimnaziilor a avut parte de meciuri foarte interesante la nivelul grupelor. În cele din urmă, în finală s-au calificat două vechi rivale, Liceul Sportiv (fostul Colegiu Naţional Cetate) Deva şi Colegiul Decebal Deva. Fotbaliştii de la Sportiv s-au impus cu 6 – 2, câştigând titlul de campioni municipali şi obţinând calificarea la etapa judeţeană a competiţiei.
Iată şi lotul învingătorilor: D. Berindeie, R. Tameş, A. Strugariu, D. Ragman, I. Voinea, L. Mircea. Antrenori prof. Daniel Simina şi prof. Marius Sîrbu.
Şi întrecerea rezervată liceelor a fost una disputată, chiar cu o calitate a jocurilor superioară, aşa cum era de aşteptat. Finala a opus echipele de la Liceul Sportiv Deva şi Colegiul Transilvania Deva. Tot Liceul Sportiv a avut câştig de cauză şi la această categorie de vârstă, câştigând ultimul act al competiţiei cu 2 – 0 şi implicit titlul de campioană judeţeană a liceelor. Lotul celor de la Sportiv: A. Bacinschi, B. Pieptea, E. Ţerna, A. Vesa, Z. Kovacs, A. Ţilea, C. Gulas. Antrenori prof. Marius Sîrbu şi prof. Daniel Simina.
„Fair-play-ul, respectul, disciplina, competitivitatea, dar şi colegialitatea sunt valori pe care le-am promovat prin aceste competiţii. Ne bucurăm că la Colegiul Naţional Sportiv tot mai mulţi elevi se îndreaptă spre activitatea fotbalistică. Noi, ca profesori, le oferim un mediu în care să se dezvolte atât educaţional cât şi sportiv, activitatea desfăşurată la nivelul claselor de fotbal reflectându-se şi prin aceste rezultate deosebite. Este o premieră, chiar şi pentru noi, să câştigăm această competiţie atât la gimnaziu cât şi la liceu. Aceste rezultate sunt argumente solide pentru sprijinirea, implicarea şi dezvoltarea activităţii fotbalistice din liceu, dar şi din oraş în viitor”, a declarat profesorul Marius Sîrbu la finalul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar de la Deva.






