Fostul ministru al Tineretului şi-a motivat demisia din PDL
Deputatul Monica Iacob-Ridzi a prezentat la sfârşitul săptămânii trecute motivele care au stat la baza demisiei sale din PDL. Aceasta a catalogat ca fiind inadmisibil faptul că unele persoane fără legitimitate decid în numele partidului şi a precizat că în scurt timp va face dovada nevinovăţiei sale în dosarul în care este judecată.
Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob-Ridzi, a demisionat la mijlocul săptămânii trecute din PDL, după 16 ani de activitate. Conducerea PDL nu a agreat intenţia Monicăi
Iacob-Ridzi de a candida pentru un nou mandat, deoarece ar fi fost încălcate criteriile codului etic al partidului. În momentul demisiei sale, Ridzi a precizat că PDL s-a tranformat într-un partid “al dublei măsuri”, iar la sfârşitul săptămânii trecute aceasta a explicat într-o conferinţă de presă ce a determinat-o să ia această decizie.
Nemulţumită de noua politică a partidului
Unul dintre motivele demisiei Monicăi Iacob-Ridzi a fost faptul că partidul promovează politica de alianţe. Fostul ministru al Tineretului este nemulţumită şi de prezenţa unor persoane adepte ale traseimului politic şi a unor “voci fără legitimitate” din punct de vedere al susţinerii dintr-un bazin electoral.
“Am constatat, cu surprindere, că PDL a ales să intre în alianţe cu formaţiuni politice şi să facă echipă cu persoane care şi-au făcut o aşa-zisă carieră politică din a trece prin mai multe partide. Personal, am condamnat, inclusiv de la tribuna Parlamentului, traseismul politic. În ceea ce mă priveşte, mi-a fost greu şi nu am crezut că voi fi pusă în situaţia, vreodată, de a demisiona din PDL. Constat însă că. în ultima perioadă, există voci care nu au nicio legitimitate, nici măcar morală, de a emite pretenţii faţă de PDL. Sunt voci care au o legitimitate de doar câteva procente în bazin electoral, dar care emit linii directoare pentru PDL. Mi se pare inadmisibil ca aceste voci să fie cele care decid în numele PDL”, a precizat Monica Iacob-Ridzi.
Aş fi fost dispusă să nu candidez în 2012
Deputatul a mai adăugat şi faptul că dosarul în care este judecată pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu organizarea Zilei Tineretului în 2009 la Costineşti nu are legătură cu demisia sa, deşi este nemulţumită de atitudinea unor colegi de partid.
“S-a tot speculat, în ultimele zile, că motivul real al demisiei mele s-ar circumscrie dosarului penal în care sunt implicată pe nedrept. Acest lucru nu este real. Din păcate, mulţi dintre colegii mei de partid s-au îndepărtat de mine. Nu şi-au găsit timp să-mi asculte argumentele. Dacă în urma discuţiilor pe care aş fi dorit să le port cu persoane din PDL, aş fi fost ascultată, mi s-ar fi ascultat punctele de vedere, aş fi fost dispusă chiar să înţeleg orice decizie a partidului, inclusiv cea a unei posibile necandidaturi a mea, în anul 2012”, a adăugat Ridzi. Fostul ministru al Tineretului a precizat că va candida pentru un nou mandat, însă nu a precizat în ce formă.






