glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Fosta cantină, viitoare Casă a pensionarilor. Ruinele fostei cantine a ICSH vor fi puse la pământ, în două săptămâni

Ruinele stabilimentului fostei cantine a ICSH au fost, în ultimii ani, obiectul a numeroase reclamaţii din partea hunedorenilor. Autorităţile municipale din Hunedoara au reuşit să cadă la un acord cu proprietarul clădirii şi susţin că, până la sfârşitul acestui an, clădirea va dispărea din peisaj.

Până în primii ani după Revoluţie, cantina era locul în care luau masa mii de muncitori angajaţi pe platformele industriale ale fostului combinat. În prezent, din cantina ICSH nu au mai rămas decât ruinele, din ce în ce mai degradate şi bune doar să servească drept adăpost pentru oamenii străzii sau ca şi “groapă” de gunoi.
“Trecuta administraţie s-a ascuns în spatele faptului că fosta cantină este proprietate privată şi astfel nu pot face nimic în acest sens. Eu, de când am ajuns primar, dacă nu l-am sunat zilnic pe proprietarul clădirii nu l-am sunat niciodată. Şi astfel, am reuşit ca acesta, într-un final, să înceapă lucrările de demolare a clădirii dezafectate din centrul oraşului”, susţine primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion.

Din ruine se va “naşte” o Casă a pensionarilor

Încă din campania electorală pentru alegerile locale, actualul primar al Hunedoarei şi-a anunţat planurile pentru fosta cantină a ICSH. Prima autorizaţie pentru demolarea clădirii a fost solicitată de proprietar în luna iunie a acestui an şi a avut termen două luni să o demoleze. Timpul s-a scurs, şi nicio acţiune nu a fost întreprinsă. Astfel, autorizaţia a expirat. Noua autorizaţie emisă de autorităţile municipale se pare că a fost mai cu noroc, pentru că săptămâna aceasta au fost demarate acţiunile pentru demolarea clădirii fostei cantine.
“Din ultimele discuţii, pe care le-am avut cu reprezentanţii firmei care se ocupă de demolarea clădirii, aceştia ne-au asigurat că, în două săptămâni, clădirea va fi demolată şi locul va fi degajat de toate resturile. Astfel, până la finele anului locul va fi liber şi pentru început vom amenaja un spaţiu verde. Urmând ca în viitorul apropiat să cădem la înţelegere cu proprietarul şi să vedem ce vom construi pe acest loc”, explică primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion.

Back to top button