glasul-hd.ro Web analytics

Sport

A fost răsturnat raportul de forţe în Liga a patra hunedoreană

Aşa cum am promis, revenim în Glasul Hunedoarei cu retrospectiva sezonului de toamnă din Campionatul Judeţean de fotbal – Liga a patra. Să spunem de la bun început că am avut parte de un campionat mult mai echilibrat decât precedentele, iar în prim-planul întrecerii au apărut nume noi, cum este cazul echipelor din Geoagiu, Brad sau Vulcan. În lupta pentru locurile fruntaşe a reapărut şi formaţia din Haţeg, după un sezon anterior mai puţin reuşit, iar Băiţa şi Petrila sunt şi ele acolo, în grupul fruntaş care îşi dispută titlul judeţean.

Faţă de ediţia precedentă, în 2018 – 2019 au dispărut din liga a patra a campionatului judeţean CS Hunedoara (din fericire! – pentru că a promovat în liga a treia), Hercules Lupeni (grupare desfiinţată, din păcate) şi Aurul Certej, care s-a înscris în liga a cincea din motive financiare. În aceste condiţii, întrecerea a aliniat la start doar 12 formaţii în loc de 15 câte au fost în 2017 – 2018. Asta şi pentru că nici un club din liga a cincea nu s-a încumetat să facă pasul cel mare şi să se înscrie în eşalonul superior.

„Revolta” echipelor foste la mijlocul clasamentului

Încă de la început a fost clar că nu vom mai avea parte de marşuri triumfale către titlu, cum au avut CS Hunedoara în sezonul trecut sau Inter Petrila acum două sezoane. Un start excelent au avut Aurul Brad, echipă care a terminat abia pe locul 7 în campionatul trecut, la fel şi Gloria Proinstal Geoagiu, clasată pe locul 5 la finele ediţiei anterioare, şi Şoimul Băiţa, fostă ocupantă a locului 4, ultima pierzând însă din turaţie pe parcurs. A renăscut din propria cenuşă Retezatul Haţeg, care încheiase sezonul precedent în genunchi, pe locul 10 (!), iar în bătălia pentru primele locuri s-a înscris la modul cel mai hotărât şi Mihai Viteazu Vulcan, fostă locul 9.
În schimb au evoluat mult sub aşteptări ocupantele podiumului din 2017 – 2018. Inter Petrila – vicecampioana judeţeană şi pretendentă declarată la promovare – şi Victoria Călan – „bronzul” ediţiei precedente – au făcut paşi falşi încă de la începutul competiţiei. Dacă Interul şi-a revenit în timp util, remontând pas cu pas şi revenind până aproape de podium, nu acelaşi lucru se poate spune despre Victoria. Trupa din Călan a încheiat turul pe locul 11, penultimul, departe de evoluţiile din urmă cu un an.
Poate mai mult se aştepta de la Dacia Orăştie, aflată acum la zece puncte în urma liderului. În schimb, Minerul Uricani – tradiţional printre codaşele ligii a patra – a urcat mult în ierarhie şi a pus o distanţă liniştitoare între ea şi colegele din subsolul clasamentului.
Ca o explicaţie posibilă (însă nici pe departe singura) a ascensiunii echipelor din Valea Jiului – cele din Haţeg, Vulcan, Uricani – este şi faptul că prin desfiinţarea lui Hercules Lupeni jucătorii acestei grupări au semnat cu alte cluburi din zonă, de aici şi întărirea acestora pentru actualul sezon.

Ne aşteaptă un retur mai disputat ca niciodată

Concluzionând, la încheierea turului avem o situaţie cum nu se poate mai echilibrată în partea superioară a clasamentului. Gloria Proinstal Geoagiu este lider la golaveraj, la egalitate de puncte cu Aurul Brad (aceasta din urmă învingătoare în meciul direct, disputat în ultima etapă). La un singur punct de ele se află Retezatul Haţeg, care are victorie cu Aurul acasă şi egal cu Gloria în deplasare.
Nu şi-au spus nici pe departe ultimul cuvânt în acest campionat alte trei formaţii, situate în imediata apropiere a podiumului. Dacă Gloria şi Aurul au câte 26 de puncte, iar Retezatul 25, din urmă vin tare Mihai Viteazu Vulcan şi Şoimul Băiţa cu câte 22 de puncte şi Inter Petrila cu 21, iar rezultatele din disputele directe între fruntaşe arată că orice este posibil într-o ediţie cu şase pretendente la locurile de pe podium, dacă nu de-a dreptul la prima poziţie.
Campionatul ligii a patra este programat să se reia în luna martie a anului viitor, iar returul se anunţă de pe acum unul mai mult decât palpitant, cum nu am mai avut parte de foarte multă vreme în judeţ. Oricum, punctul terminus al întrecerii ligii a patra nu este (doar) locul întâi şi titlul judeţean, ci şi – mai ales – promovarea în Liga a treia, unde Cetate Deva şi CS Hunedoara fac faţă cu greu afluenţei de echipe din Arad, Alba şi Timiş, care au câte patru reprezentante în serie faţă de cele două ale judeţului nostru.

Clasamentul turului în Liga 4 Hunedoara

1. Gloria Geoagiu 26 p (40 – 9)
2. Aurul Brad 26 p (28 – 12)
3. Retezatul Haţeg 25 p (40 – 19)
4. Mihai Viteazu 22 p (35 – 5)
5. Şoimul Băiţa 22 p (25 – 13)
6. Inter Petrila 21 p (34 – 11)
7. Dacia Orăştie 16 p (19 – 20)
8. Minerul Uricani 13 p (20 – 22)
9. Cetate Deva 6 p (14 – 53)
10. Jiul Petroşani 5 p (15 – 33)
11. Victoria Călan 4 p (10 – 55)
12. Universitatea Petroşani 3 p (8 – 36)

Rezultatele din tur în Liga 4 Hunedoara

etapa 1
CS Inter Petrila – CSM Jiul Petroşani 4 – 1
CSM Dacia Orăştie – ACS Şoimul Băiţa 2 – 3
ACS Minerul Uricani – Mihai Viteazu Vulcan 1 – 1
AS Victoria Călan – CSA Aurul Brad 2 – 3
AS Gloria Proinstal – CSO Retezatul Haţeg 2 – 2
CNS Cetate Deva – AS Universitatea Petroşani 0 – 1

etapa 2
ACS Şoimul Băiţa – CS Inter Petrila 2 – 0
Mihai Viteazu Vulcan – CSM Dacia Orăştie 6 – 0
CSA Aurul Brad – ACS Minerul Uricani 2 – 0
CSO Retezatul Haţeg – AS Victoria Călan 13 – 1
AS Universitatea Petroşani – AS Gloria Proinstal 0 – 2
CSM Jiul Petroşani – CNS Cetate Deva 0 – 1

etapa 3
ACS Şoimul Băiţa – CSM Jiul Petroşani 3 – 1
CS Inter Petrila – Mihai Viteazu Vulcan 1 – 1
CSM Dacia Orăştie – CSA Aurul Brad 1 – 2
ACS Minerul Uricani – CSO Retezatul Haţeg 0 – 2
AS Victoria Călan – AS Universitatea Petroşani 3 – 2
AS Gloria Proinstal – CNS Cetate Deva 5 – 1

etapa 4
Mihai Viteazu Vulcan – ACS Şoimul Băiţa 1 – 1
CSA Aurul Brad – CS Inter Petrila 1 – 1
CSO Retezatul Haţeg – CSM Dacia Orăştie 1 – 0
AS Universitatea Petroşani – ACS Minerul Uricani 0 – 1
CNS Cetate Deva – AS Victoria Călan 6 – 0
CSM Jiul Petroşani – AS Gloria Proinstal 0 – 4

etapa 5
Mihai Viteazu Vulcan – CSM Jiul Petroşani 2 – 0
ACS Şoimul Băiţa – CSA Aurul Brad 1 – 2
CS Inter Petrila – CSO Retezatul Haţeg 4 – 0
CSM Dacia Orăştie – AS Universitatea Petroşani 5 – 0
ACS Minerul Uricani – CNS Cetate Deva 7 – 2
AS Victoria Călan – AS Gloria Proinstal 0 – 11

etapa 6
CSA Aurul Brad – Mihai Viteazu Vulcan 0 – 0
CSO Retezatul Haţeg – ACS Şoimul Băiţa 2 – 1
AS Universitatea Petroşani – CS Inter Petrila 1 – 6
CNS Cetate Deva – CSM Dacia Orăştie 1 – 3
AS Gloria Proinstal – ACS Minerul Uricani 6 – 0
AS Victoria Călan – CSM Jiul Petroşani 2 – 2

etapa 7
CSM Jiul Petroşani – CSA Aurul Brad 2 – 5
Mihai Viteazu Vulcan – CSO Retezatul Haţeg 5 – 1
ACS Şoimul Băiţa – AS Universitatea Petroşani 2 – 1
CS Inter Petrila – CNS Cetate Deva 8 – 0
CSM Dacia Orăştie – AS Gloria Proinstal 1 – 4
ACS Minerul Uricani – AS Victoria Călan 3 – 0

etapa 8
CSO Retezatul Haţeg – CSA Aurul Brad 1 – 0
AS Universitatea Petroşani – Mihai Viteazu Vulcan 0 – 4
CNS Cetate Deva – ACS Şoimul Băiţa 0 – 3
AS Gloria Proinstal – CS Inter Petrila 4 – 4
AS Victoria Călan – CSM Dacia Orăştie 2 – 3
ACS Minerul Uricani – CSM Jiul Petroşani 5 – 1

etapa 9
CSM Jiul Petroşani – CSO Retezatul Haţeg 4 – 6
CSA Aurul Brad – AS Universitatea Petroşani 6 – 2
Mihai Viteazu Vulcan – CNS Cetate Deva 12 – 0
ACS Şoimul Băiţa – AS Gloria Proinstal 0 – 1
CS Inter Petrila – AS Victoria Călan 5 – 0
CSM Dacia Orăştie – ACS Minerul Uricani 2 – 0

etapa 10
AS Universitatea Petroşani – CSO Retezatul Haţeg 1 – 4
CNS Cetate Deva – CSA Aurul Brad 2 – 6
AS Gloria Proinstal – Mihai Viteazu Vulcan 1 – 0
AS Victoria Călan – ACS Şoimul Băiţa 0 – 4
ACS Minerul Uricani – CS Inter Petrila 0 – 1
CSM Dacia Orăştie – CSM Jiul Petroşani 1 – 1

etapa 11
CS Inter Petrila – CSM Dacia Orăştie 0 – 1
ACS Şoimul Băiţa – ACS Minerul Uricani 5 – 3
Mihai Viteazu Vulcan – AS Victoria Călan 3 – 0
CSA Aurul Brad – AS Gloria Proinstal 1 – 0
CSO Retezatul Haţeg – CNS Cetate Deva 8 – 1
CSM Jiul Petroşani – AS Universitatea Petroşani 3 – 0