glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

A fost inaugurat la Costești Muzeul „Columna lui Traian”

O nouă destinație turistică în județul Hunedoara și-a deschis porțile. Este voba despre Muzeul „Columna lui Traian”, care a fost inaugurat la Costești și care expune pentru prima dată în România, în afara Muzeului Național de Istorie a României, toate metopele (segmentele) Columnei lui Traian, transpuse fotografic, la rezoluție înaltă.

Hunedorenii, dar și turiștii care ajung la cetăţile din Munţii Orăştiei au posibilitatea să viziteze și muzeul Columna lui Traian. Muzeul cuprinde toate imaginile Columnei lui Traian și a fost inaugurat pentru public la sediul Vatra Touristic Center din Costești. La inaugurare, prof. dr. Alexandru Diaconescu și conf. dr. Paul Cheptea au vorbit despre Columna lui Traian, despre importanța ei pentru istorie în general și istoria României în special, despre daci și romani, despre Decebal și Traian și confruntarea dintre ei. Pentru prima dată mulți vizitatori au descoperit cât de interesante sunt reprezentările de pe Columna lui Traian. „Proiectul este turistic și educațional – își propune să ofere perspectiva echilibrată acceptată de arheologi și istorici despre ceea ce s-a petrecut acum 1900 de ani în acest spațiu, acceptând legendele dar nu și speculațiile nefondate asupra istoriei dacilor și romanilor. Probabil, cea mai cunoscută scenă de pe Columna lui Traian – cea a sinuciderii regelui dac Decebal. În general însă, românii cunosc destul de puține lucruri despre Columna lui Traian, unul dintre monumentele remarcabile ale antichității și un izvor documentar de primă importanță pentru ceea ce s-a petrecut în acest spațiu la hotarul dintre ere. Muzeul <Columna lui Traian> din Costești contribuie la cunoașterea a două popoare ale epocii, prezintă extraordinara încleștare dintre daci și romani, încrâncenarea romanilor pentru a cuceri acest spațiu și curajul dacilor de a se opune unui imperiu în expansiune. Toate prezentările au fost făcute ținând seama de cercetările științifice, echilibrat, aducând în atenția vizitatorilor puncte de vedere ale arheologilor și istoricilor cu pregătire solidă”, au precizat reprezentanții muzeului.

Back to top button