glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Fondul şcolii este ilegal, dar se mai practică sub altă formă

Noile prevederi legale interzic profesorilor să colecteze bani de la elevi pentru fondul şcolii sau al clasei. Chiar şi aşa, dascălii au găsit o nouă formulă pentru a colecta bani de la copii pentru a asigura materialele didactice necesare sau pentru alte cheltuieli. La unităţile de învăţământ din judeţul Hunedoara, nu se mai colectează de mulţi ani fondul şcolii, dar în schimb, s-au format asociaţii de părinţi care decid dacă strâng bani, care este valoarea sumelor şi pe ce vor fi cheltuite.

Deşi Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a transmis în urmă cu o lună tuturor directorilor şcolilor din ţară că fondul şcolii este ilegal, mulţi dintre aceştia formează de la o zi la alta, “asociaţii de părinţi” prin care se mai sustrag ceva bani de la copii. În judeţul Hunedoara, în unele unităţi de învăţământ, asociaţiile de părinţi sunt în plin proces de constituire.

“Asociaţiile” sunt în curs de formare

Potrivit directorului de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice “Sigismund Toduţă” din Deva, fondul şcolii nu mai este valabil de mulţi ani, dar anul acesta se va forma o organizaţie de părinţi cu caracter juridic, care va decide câţi bani se strâng şi pentru ce.
“De foarte mult timp, elevii liceului nostru nu mai sunt nevoiţi să aloce o sumă de bani, anual, reprezentând fondul şcolii sau al clasei. Acest lucru, în momentul de faţă este interzis şi niciun cadru didactic din şcoală nu are dreptul să ceară niciun ban copiilor. Anul acesta sau anul viitor dorim să formăm o asociaţie în care sunt implicaţi părinţii şi doar ei vor avea dreptul de a cere o anumită sumă de bani, pe care ei o cred necesară lucrărilor sau reparaţiilor în şcoli, totul fiind în folosul copiilor lor”, a precizat Gheorghe Mihuţ. La Colegiul Naţional “Avram Iancu” din Brad, situaţia este similară, doar că liceul are deja o asociaţie în care sunt implicaţi părinţii. Nici în cadrul colegiului nimeni nu are dreptul să ceară vreun ban copiilor sau părinţilor, dar când vine vorba de reparaţii sau achiziţii, asociaţia de părinţi “îşi intră în rol”.

Un “NU” categoric la Colegiul “Decebal” din Deva

În cadrul celui mai renumit Colegiu din judeţ, această practică a rămas de domeniul trecutului. Directorul liceului, Florin Ilieş, spune că nu s-au mai cerut bani copiilor de foarte mulţi ani, nici pentru fondul şcolii şi nici pentru cel al clasei.
“De mai bine de cinci ani, pentru noi s-a încheiat această etapă de a cere copiilor bani pentru diferite probleme în şcoală. La noi nu există nici organizaţii sau asociaţii de părinţi, nici fonduri de clasă sau şcoală şi nici nu vor exista vreodată, deoarece legea ne interzice”, a precizat Florin Ilieş.

Back to top button