glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Fondatorul Bitdefender dotează, cu aparatură ultramodernă, colegiul brădean

Cabinetele de informatică, fizică şi chimie din cadrul Colegiului Național „Avram Iancu” din Brad au fost modernizate prin intermediul unei sponsorizări, făcute de un fost absolvent al unității de învățământ. Este vorba despre Florin Talpeş, reprezentant al S.C. Bitdefender S.R.L.

Veşti bune pentru elevii Colegiului Naţional „Avram Iancu” din Brad. După mai mulţi ani în care şcolarii au fost nevoiţi să lucreze pe calculatoare vechi, uzate şi neperformante, din acest an şcolar lucrurile s-au schimbat. Grație unei investiții finanțate prin intermediul unei sponsorizări primite de la Florin Talpeș, fondatorul celebrului brand IT Bitdefender, cabinetul de informatică al colegiului brădean a fost modernizat complet înainte de începerea noului an școlar. Investițiile au vizat și dotarea cabinetelor de fizică și chimie ale instituţiei de învăţământ. „Dotările din aceste cabinete oferă posibilitatea desfăşurării în condiţii ideale a cursurilor de informatică şi fizică/chimie pentru pregătirea tinerilor brădeni. Mulţumim din suflet familiei Mariuca şi Florin Talpeş pentru minunatul gest”, a precizat primarul municipiului Brad, Florin Cazacu. Pe o placă montată în noul cabinet de informatică este înscris următorul text: „Amenajarea şi dotarea acestui laborator sunt susţinute de compania Bitdefender, unul dintre liderii mondiali în domeniul securităţii cibernetice. Mai mult de 500 de milioane de utilizatori şi de companii de pe toate continentele folosesc tehnologii sau soluţii create în România de peste 700 de specialişti ai companiei Bitdefender, din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Grupul de companii Bitdefender a fost creat de soţii Mariuca şi Florin Talpeş, una dintre cele mai cunoscute familii de întreprinzători români. Florin Talpes a absolvit liceul ‹Avram Iancu› din Brad în anul 1975, iar acum este considerat unul dintre cei mai admiraţi 10 antreprenori din România, conform voturilor exprimate de mediul de afaceri în revista <Business Magazin>. La rândul său, Mariuca Talpeş a fost desemnată de revista <Forbes> drept una dintre cele mai influente 10 femei din România. Fondatorii Bitdefender cred cu tărie că le revine misiunea de a întoarce o parte din succes către comunităţile de la care au asimilat valorile fundamentale dezvoltării lor. Familiei sale, dascălilor din Brad, colegilor săi de şcoală şi acestor locuri le datorează o bună parte din formarea sa ca om şi ca profesionist”.

Back to top button