glasul-hd.ro Web analytics

Sport

◄ FLASH ► FLASH ◄ FLASH ►

FOTBAL. Record negativ în Vale

Sătui de nenumăratele probleme din sânul lotului, dar şi de rezultatele mai puţin satisfăcătoare din ultima perioadă (remize cu echipe mai slab cotate) suporterii Jiului au stabilit la meciul de vineri cu FC Zalău, un record negativ de asistenţă. Astfel, la partida câştigată de “alb-negrii” cu 3-1 au asistat doar 80 de spectatori! Toate acestea în condiţiile în care, la ultimul joc disputat acasă de echipa de handbal junioare I a CSŞ-ului au asistat aproximativ 300 de spectatori, iar la jocul de liga a patra dintre Gloria Geoagiu şi Universitatea Petroşani, în tribunele stadionului din Orăştie s-au regăsit peste 200 de privitori.

HANDBAL. Cetate, obiectiv diferit la fiecare meci

Aflat pe banca tehnică la meciul cu CSM Bistriţa, patronul Cetăţii, Marian Muntean a declarat la finele jocului că echipa pe care o conduce are obiective diferite, de la meci la meci. “Fetele au avut şi pentru acest meci un anumit obiectiv. Să nu primească mai mult de 15 goluri. Au primit 16 însă le-am promis la ultimul time-out, când aveam 38 de goluri marcate, că dacă ajung la 40, am să trec cu vederea. Ele ştiu foarte bine că nerespectarea înţelegerii duce la suspendări sau diminuări salariale. Doar aşa putem câştiga fiecare meci. Pentru că, din ce am văzut până acum, Divizia A e aproape de amatorism”, a declarat Muntean. Cetate a obţinut, la finele săptămânii trecute, a treia victorie din acest sezon, 40-16 cu CSM Bistriţa şi va avea un final de săptămână încărcat, cu două jocuri în patru zile: joi, la Sebeş, în compania celor de la HC Alba şi duminică, acasă, în faţa celor de la Mureşul Târgu Mureş.

Back to top button