glasul-hd.ro Web analytics

Sport

◄ FLASH ► FLASH ◄ FLASH ►

FOTBAL. Multe reuşite şi-n fotbalul mic

Conform Asociaţiei Judeţene de Fobtal (AJF) Hunedoara sezonul 2011-2012 a fost unul din cele mai prolifice la nivelul Ligii a V-a Astfel, în cele două serii s-au marcat numai puţin de 1524 de goluri, cu un plus de spectaculozitate în prima serie (799). Nou-promovata CS Ghelari este cea care dă şi golgheterul campionatului. Cu golul marcat în succesul din derby-ul cu Cetate Răchitova, vârful Ionuţ Sălăşan a bifat 26 de reuşite în acest sezon şi este lider detaşat în ierarhie. Locul doi este împărţit de Claudiu Cioară (Key Sistemsro Ribiţa) şi Attila Săutean (Sprint Luncoiu de Jos) care au punctat de 22 de ori, în vreme ce ultima poziţie a podiumului le revine lui Ciprian Luca (Unirea Veţel) şi Constantin Ciocan (Agrocompany Băcia) care s-au oprit la 20 de goluri. CS Ghelari este singura formaţie care a promovat în Liga a IV-a, celălalt loc rezervat accederii în elaşonul superior fiindu-le rezervat celor de la Hercules Lupeni, care vor primi acceptul AJF să evolueze din toamnă în campionatul judeţean, în urma solicitării depuse la finele sezonului.

FOTBAL. Fostul vârf al Mureşului, marocanul Jawad va evolua în Liga I

După ce a bifat şase jocuri în tricoul Mureşului, timp în care a reuşit să şi puncteze o dată, primul străin din istoria clubului de la poalele cetăţii a făcut pasul spre priul eşalon. Vârful de 26 de ani va întări linia ofensivă a nou promovatei CS Severin, marocanul semnând săptămâna trecută un contract cu gruparea de pe malul Dunării. Atacantul sosit la Deva în debutul returului, după ce a fost în probe la FCM Târgu Mureş a avut parte şi de o primă întâmplare nefericită la noua sa echipă, el fiind implicat, la finele săptămânii trecute, alături de croatul Karlo Primorac, într-un accident de circulaţie, cei doi fiind răniţi uşor, după ce fostul atacant de la FK Istra nu a respectat semnul de circulaţie din colţul unei intersecţii, iar maşina la volanul căreia se afla s-a ciocnit violet de un autoturism ce circula regulamentar.

Back to top button