◄ FLASH ► FLASH ◄ FLASH ►
FOTBAL. Juniorii Universităţii, la 90 de minute de calificare
Echipa de juniori A1 a Universităţii Petroşani (campioană judeţeană) mai are de disputat returul fazei interjudeţene a Campionatului Naţional, în faţa arădenilor de la FC Sânleani, mâine, de la ora 17.30, pe terenul doi al bazei sportive “Jiul”. În tur, elevii pregătiţi de Ionuţ Stelescu au trecut de campionii din Arad cu 3-2, graţie a unui hattrick semnat de Sebastian Bobină şi au nevoie de o remiză pentru a merge mai departe la Turneul Zonal. “U” Petroşani a câştigat campionatul Ligii a IV-a Hunedoara – juniori (născuţi în 1993 sau mai mici) ediţia 2011-2012 cu 118 puncte, cu 1 punct mai mult decât principala contracandidată, CNS Cetate Deva.
NATAţIE. Cei mai mici înotători ai CSŞ Hunedoara, la blocstarturi
Micuţii Alexandru Chiorean, George Iloviceanu, Vlad Trif, Vlad Fîntînă, Arlena Chicu şi Rebeca Cociş vor să calce pe urmele colegilor mai mari, care s-au întors cu medalii de la CN de seniori şi juniori de la Bucureşti şi să urce pe podium la Naţionalele copiilor de 10 ani, ce debutează, mâine, la Arad. “Bineînţeles că noi întotdeauna ne propunem să fim pe podium la orice competiţie participăm, dar de multe ori mai intervin şi alţi factori. Sper ca şi cei mici să aducă medalii de la campionatul de la Arad”, a prefaţat acest concurs antrenoarea hunedoreancă Anca Băjan, cea care alături de Zeno Giurasă se ocupă de pregătirea tinerilor înotători.
ATLETISM. Viitor promiţător. Cinci medalii la Naţionalele copiilor
Cei mai mici dintre atleţii hunedoreni s-au întors cu cinci medalii de la Campionatele Naţionale pentru Copii 1, 2 şi 3, desfăşurate la Bucureşti marţi şi miercuri. Atletul devean Bogdan Şitoianu (13 ani), legitimat la CNS “Cetate” Deva, a terminat primul în proba de săritură în lungime şi al doilea în cea de 200 de metri, în vreme ce colega sa, Cornelia Gal (11 ani) a obţinut şi ea aurul la săritură în lungime. Ambii sportivi sunt pegătiţi de profesorul Mihai Luca. Nici sportivii de la CSŞ Hunedoara, pregătiţi de Ştefan Beregszaszy şi Marieta Ilcu nu s-au lăsat mai prejos, aceştia urcând de două ori le locul întâi. O dată prin Corneliu Pitariu (13 ani), la 600 de metri şi a doua oară prin Sebastian Duca, Florin Florea, Cosmin şi Daniel Ticula, în proba de ştafetă 4×100 de metri.





