FLASH, FLASH, FLASH…
FUTSAL. Dava, pe parchet, în Covasna
Singura formaţie de fotbal de sală din judeţ intră din nou la joc. Elevii lui Karoly Gaşpari evoluează, astăzi, de la ora 16.30, pe terenul celor de la C.S. KSE Târgu Secuiesc, ocupanta locului şase în Liga Întâi de futsal. Devenii pleacă cu un moral ridicat după succesul clar din faţa celor de la CSM Focaşani 2007 (8-6) şi speră la o victorie care i-ar putea aduce peste adversarii de azi, în clasament. În tur, Dava a pierdut dramatic acasă, 5-6, după un meci extrem de spectaculos.
HANDBAL. În căutarea primului succes extern
Handbalistele de la Cetate evoluează, mâine, de la ora 11.00, pe terenul celor de la CSM Ploieşti, echipă care a strâns cu doar două puncte mai mult decât trupa lui Alexandru Weber. În aceste condiţii, o victorie hunedoreană ar putea duce trupa de la poalele cetăţii peste adversarele din Prahova care n-au mai izbutit o victorie de trei etape. În precedenta întâlnire, Cetate s-a impus, la limită, cu 29-28, într-o partidă ce a contat pentru runda cu numărul cinci a Ligii Naţionale.
JUDO. Turneu zonal, la poalele cetăţii
Cei mai talentaţi judoka sub 20 de ani, din zona de vest a ţării se vor întrece, începând de mâine, în Sala Sporturilor din Deva, la Etapa Zonală a Campionatului Naţional U20. 10 sportivi ai secţiei de judo a CSŞ CNS “Cetate” Deva vor păsi pe tatami, alături de alţi sportivi de la SCM Deva, Sakura Deva şi Retezatul Haţeg, în ceea ce reprezintă prima din cele patru competiţii care vor avea loc în acest an, la poalele cetăţii. Întrecerea din week-end va fi urmată de Finala Campionatului Naţional U 20, programată pentru perioada 23-25 martie, pentru ca în noiembrie, Deva să găzduiască finala Campionatului Naţional pe individual Ne Waza (luptă la sol, probă neolimpică) şi de cea pe echipe (tot Ne Waza), ambele pentru categoria sportivilor sub 20 de ani.





