glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Finalul unui drum pentru Apa Prod. Începe altul

Cel mai mare operator de apă-canal din judeţ a finalizat sută la sută implementarea unui proiect European de peste 100 de milioane de euro

Proiectul derulat de Apa Prod pentru aglomerările urbane cu mai mult de 10.000 de locuitori a ajuns la final. Societatea comercială subordonată Consiliului Judeţean se pregăteşte acum pentru un alt proiect, destinat mai ales comunităţilor din mediul rural.

Zilele acestea a expirat perioada de notificări ale defectelor pentru ultimul contract de lucrări aflat în execuţie în cadrul proiectului în valoare de 106 milioane de euro derulat de Apa Prod încă din 2012, finanţat cu 100 de milioane din fonduri europene nerambursabile. Este vorba despre contractul de lucrări din zona municipiului Brad, zonă în care s-au întâmpinat serioase probleme tehnice, pe parcursul derulării lucrărilor.

Contractul de lucrări de la Brad a presupus realizarea a 61 de kilometri de reţele de apă şi canalizare în municipiul Brad. Lucrările au vizat însă şi localităţile Crişcior şi Bucureşci, unde, de asemenea, au fost extinse reţelele (cu 9 kilometri în cazul canalizării şi cu un total de aproximativ 6 kilometri în cazul conductelor de apă).

Obiectiv „bifat”

Directorul Apa Prod Hunedoara spune că proiectul derulat de societatea pe care o conduce este primul finalizat în cadrul Programului Sectorial de Mediu, iar, în ciuda dificultăţilor de pe parcurs, nu a fost nevoie de nicio corecţie financiară. Prin transpunerea proiectului în realitate, dar şi prin proiectele derulate anterior (de exemplu ISPA la Deva şi Hunedoara), s-a ajuns acum în situaţia în care toate comunităţile hunedorene cu mai mult de 10.000 de locuitori să aibă un grad de conectivitate la reţelele de apă şi canalizare de nivel european: „Tot ce înseamnă localităţi mai mari de 10.000 de locuitori au un grad de acoperire la apă şi canalizare de 98 la sută şi populaţiile din satele care sunt în lungul conductei de aducţie (Bretea Română, Ruşi, Strei, Batiz, Băcia) au un grad de conectivitate de 90 la sută. Noi am îndeplinit ceea ce ne-am propus: să realizăm gradul de conectivitate conform obligaţiilor noastre europene. Urmează ca pe următorul proiect (cu o valoare estimativă care, se pare, va depăşi 100 de milioane de euro – n.red.) şi localităţile mai mici, mă refer la cele care au peste 50 de locuitori, să aibe conectivitate la apă, iar aglomerările cu peste 2000 de locuitori să aibe conectivitate la o reţea publică de canalizare. Sunt analizate şi în curs de proiectare pentru noul proiect, pe care-l vom derula în cadrul Programului Operaţional de Infrastructură Mare care se derulează la nivelul ţării.

Un regret estompat în declaraţia oficială

La finalul conferinţei de presă de ieri, pe parcursul căreia s-a anunţat finalizarea lucrărilor din cadrul ultimului contract al vechiului proiect european pentru apă şi canalizare, directorul Apa Prod şi-a exprimat regretul că specialiştii care au lucrat pentru implementarea lui nu pot fi recompensaţi pe măsură, spunând că majoritatea inginerilor şi economiştilor implicaţi au salarii de nivelul celui al unui şofer dintr-o instituţie publică. La câteva minute după aceea, în faţa microfoanelor, Victor Arion şi-a „cenzurat” un pic declaraţia: „Avem o Unitate de Implementare a Proiectelor în care ingineri, economişti, îşi fac treaba conform procedurilor pe cele două proiecte. Nu putem să asigurăm salarii foarte mari acestora cu toate că ar merita. Aceşti oameni sunt 40 din 1000 de angajaţi şi avem un Contract Colectiv de Muncă şi… asta este situaţia. Din păcate, societăţile comerciale (din subordinea autorităţilor publice– n.red.) nu mai pot primi un spor de 25 la sută pentru proiecte pe fonduri europene aşa cum se întâmpla până în anul 2008. Sperăm ca la noua negociere a CCM să putem să facem o diferenţiere, în funcţie de performanţă, pentru toţi angajaţii pe care îi are Apa Prod”.

Back to top button