glasul-hd.ro Web analytics

Timp liber

Film premiat cu Ursul de Aur la Berlinala, Festivalul „Frăția lupilor”, „Cheia” și Zilele Băiței în acest weekend

Agenda culturală de timp liber este super încărcată în acest final de săptămână. Cinefilii au posibilitatea să vizioneze filmul „Despre trup și suflet” – câștigătorul Ursului de Aur la Berlinala 2017, iar pasionații de istorie sunt invitați la Festivalul „Frăția lupilor” și „Întâlnirea moților cu istoria”. Tot în acest sfârșit de săptămână, hunedorenii sunt așteptați la Serbările comunei Băița.

„Despre trup și suflet”, câștigătorul Ursului de Aur la Berlinala 2017, rulează la Deva

Cinefilii din județ au ocazia să vizioneze în acest sfârșit de săptămână patru filme la Cinematograful „Patria” din Deva. Este vorba despre „ Despicable Me 3 – Sunt un mic ticălos 3” regizat de Kyle BaldaPierre Coffin și Eric Guillon, „Everything, Everything – Absolut tot”, în regia lui Stella Meghie, „Despre trup și suflet”, regizat de Ildikó Enyedi și „Baby driver” în regia lui Edgar Wright. Filmele rulează începând de astăzi și până duminică (primul de la ora 12:00 și 14:00, al doilea de la ora 16:00, al treilea de la 18:00, iar ultimul de la 20:00), iar prețul unui bilet este 10 lei. Fără îndoială, cel mai captivant film este „Despre trup și suflet”, acesta fiind marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin de anul acesta. Filmul prezintă o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți care descoperă, printr-o întâmplare, că au același vis în fiecare noapte. Endre este directorul financiar al unui abator unde Maria este transferată pentru a se ocupa de controlul calității. Un incident intern îl determină pe Endre să aducă un psiholog care să intervieveze angajații. Află astfel că, în fiecare noapte, ei doi visează același vis. Ceea ce la început părea să fie o întâmplare se transformă într-o frumoasă poveste despre emoție și iubire dar, mai ales, despre doi oameni care învață să-și exprime adevăratele sentimente, în ciuda barierelor pe care și le-au impus ei înșiși. „Despre trup și suflet” a fost declarat marele câștigător al celei de-a 10-a ediții Sydney Film Festival, cel mai important festival de film din Australia. Trofeul Sydney Film Prize și premiul în valoare de 60.000 de euro se oferă anual celui mai „îndrăzneț și curajos film de actualitate”. La Berlinale, acolo unde „Despre trup și suflet” a fost primit cu entuziasm, atât de către presă și juriu, cât și de către public, filmul a fost premiat cu 4 trofee: Ursul de Aur pentru cel mai bun film, Mențiunea specială a juriului ecumenic pentru un film din competiție, Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiție și Premiul cititorilor cinefili ai Berliner Morgenpost. În România, filmul a rulat în avanpremieră la Cluj, la TIFF 2017, ambele proiecții fiind sold out.

În weekend, dacii se întorc acasă

Asociaţia Culturală „Valea Dacilor” în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Orăştioara de Sus şi Terra Dacica Aeterna invită hunedorenii, sâmbătă și duminică, la un festival de reenactment istoric care va avea loc la baza cetăţilor dacice, în localitatea Costeşti. Este vorba despre prima ediție a festivalului „Frăția Lupilor”. Evenimentul debutează sâmbătă, 1 iulie, de la ora 12:00. În această zi, hunedorenii vor putea lua parte la ateliere dacice și romane, întreceri dacice ale lupilor tineri din cetățile dacice, ritualuri antice, lupte între gladiatori, prima mare confruntare a dacilor cu romanii. Pentru ca atmosfera să fie completă, de la ora 20:00 vor urca pe scenă Ashaena, Focul Viu și Phoenix. În a doua zi a festivalului, începând cu ora 12:00, organizatorii au pregătit ateliere dacice (modelare lut, lecții de tras cu arcul, aruncarea suliței), prezentare machete cetăți dacice și istoria lor, vizită la cetățile de la Costești, un concurs cu tematica „Scutul de aur” și multe alte surprize. Pe lângă aceste manifestări, de la ora 15:00 va avea loc un spectacol folcloric susținut de Taraful Leliţă de la Căstău, Gheorghe Lascoiu, Mariana Stoica, Teodora Anuţoiu, Ansamblul „Germisara” sau Fluieraşii şi Căluşarii de la Orăştioara de Sus

Serbările comunei Băița

Spectacole folclorice, activități sportive, discotecă în aer liber și multe alte surprize îi așteaptă în acest weekend pe locuitorii comunei Băița. Activitățile fac parte din cadrul „Serbărilor comunei Băița”, eveniment organizat cu ocazia aniversării a 590 de ani de atestare documentară a comunei. Manifestările debutează astăzi, de la ora 19:30, cu lansarea monografiei satului Lunca la Căminul Cultural Lunca. Mâine, de la 16:30, va avea loc un meci de fotbal între „Șoimul 2010” și „Șoimul 2017”, la Baza sportivă din Crăciunești. Seara va fi dedicată celor tineri, deoarece pe scena amplasată la Haldină, vor urca Florin Mureșan şi Roxana Olsanschi care vor oferi publicului un show incendiar. A doua zi a evenimentului se va încheia cu o discotecă în aer liber. Duminica

va fi rezervată folclorului. Ansamblurile folclorice „Ritmuri Zărăndene” Băița, „Crăișorii Moților” din Tisa Nouă, Arad sau Ansamblul de copii ai Școlii Generale din Băița, cu soliștii Sorinel Ardeleanu, Gabi Nicolae, Cosmin Gheban, Teodora Iuga etc. și cu participarea exatraordinară a îndrăgitului taragotist Pera Bulz vor oferi celor prezenți o serie de cântece și jocuri populare extraordinare. În cadrul spectacolului folcloric vor fi premiate cele mai frumoase și autentice costume populare. Seara se va încheia cu un joc de artificii, urmat de tradiționala petrecere câmpenească.

„Întâlnirea moţilor cu istoria”, la Dupăpiatră

Iubitorii de istorie şi tradiţie din judeţ sunt aşteptaţi în acest weekend la cea de-a 45–a ediţie a manifestării intitulate „Întâlnirea moţilor cu istoria”. Evenimentul are loc sâmbătă şi duminică, la Dupăpiatră, în comuna Buceş, şi este dedicat atât cinstirii eroilor şi martirilor neamului românesc, cât şi victoriei moţilor aflaţi sub conducerea lui Avram Iancu, în anul 1849. În prima zi a manifestării, cei prezenţi vor avea ocazia să ia parte la un foc de tabără şi artificii, iar spre seară, hunedorenii care doresc să se relaxeze şi să asculte muzică sunt invitaţi la discotecă. Duminică, de la ora 10.00, se va prezenta onorul, iar oficialităţile judeţului vor depune coroane la monumentul istoric „Crucea Iancului” şi va fi oficiat un parastas pentru pomenirea eroilor. Mititei, bere, tarabe cu mărfuri fel de fel, de la îmbrăcăminte până la piese de mobilier, dulciuri sau obiecte din lemn, toate vor anima atmosfera celei de-a 45-a ediţii a evenimentului. Punctul culminant al evenimentului va fi fără îndoială „confruntarea” armată dintre vânătorii de munte de la Brad şi câţiva inamici, cu toate ingredientele necesare unei bătălii. La prânz, pasionaţii de muzică populară sunt aşteptaţi la un spectacol focloric.

Back to top button