Fetele sunt la putere în atletismul hunedorean
Week-end bogat pentru atleţii hunedoreni. Florentina Marincu, Claudia Florea şi ştafeta feminină a SCM Deva au strâns împreună patru medalii de aur şi una de argint în probele la care au luat startul, în cadrul Campionatelor Naţionale dedicate juniorilor II, care au avut loc la Bucureşti.
Performera finalului de săptămână a fost Florentina Marincu, atleta de 16 ani legitimată la CNS ,,Cetate” Deva urcând de trei ori pe podium în probele devenite, de ceva timp, ,,specialitatea casei”: lungime, 60 de metri şi triplusalt. Într-o formă deosebită a fost şi Claudia Florea, sportiva legitimată la SCM Deva şi CS Ghelari obţinând două medalii de aur, una în proba de 800 de metri şi una în cea de ştafetă, acolo unde împreună cu Delia Pitaru, Andreea Chioşă şi Elisabeta Dragoş au terminat la aproape o secundă distanţă de adversarele de pe locul secund.
Fete de aur
După ce a terminat a doua în calificări, Florentina Marincu nu s-a mulţumit decât cu locul întâi în finală, la egalitate cu Roxana Ene (LPS P.T. Craiova), cele două oprind cronometrul la 7.82 secunde. Eleva profesorului Nicolae Alexe şi-a continuat turul de forţă cu un aur la lungime, după un salt de 6 metri, cu aproape 30 de centimetri mai mult decât ocupanta locului doi, Cleopatra Banciu (Rapid Bucureşti), dar şi cu un argint la triplusalt, după un ,,zbor” de 12.40 metri. Dominaţia hunedoreană a continuat şi în proba de 800 de metri, acolo unde Claudia Florea a terminat cursa în 2.10.33 minute, cel mai bun timp personal indoor şi outdoor! Mai mult, atleta profesorului Emerson Toma şi-a pus în valoare viteza şi în proba de ştafetă, acolo unde împreună cu Delia Pitaru, Elisabeta Dragoş şi Andreea Chioşă a ocupat prima treaptă a podiumului cu un timp de 3.43.82 minute (aproape o secundă de locul secund). La competiţia ce a avut loc în cadrul complexului “Lia Manoliu” din capitală, au luat startul 413 de la 89 de cluburi din ţară.






