Festivalul „Opera Nights” – cinci zile de operă la Castelul Corvinilor și la poalele Cetății Deva
O nouă ediție a Festivalului „Opera Nights” are loc de mâine până duminică, în decorul natural oferit de Castelul Corvinilor din Hunedoara și de Esplanada Lapidarium de la poalele Cetății Deva, spectatorii putând să opteze pentru unul dintre cele patru spectacole de operă în aer liber sau, în premieră, pentru unul de balet.
Deschiderea festivalului va avea loc mâine, cu opera „Carmen” de Bizet, în spațiul esplanadei situată în spatele Palatului Magna Curia din Deva, al doilea spectacol cu opera „Tosca” de Puccini urmând să se desfășoare miercuri, pe scena amenajată în curtea interioară a castelului din Hunedoara. Iubitorii de balet vor putea urmări pe 17 iulie spectacolul „Don Quijote”, de Minkus, la Deva, o zi mai târziu fiind programat „Balul Operei”, în Sala Dietei de la Castelul Corvinilor. Șirul spectacolelor de la castel va continua, pe 19 iulie, cu „Turandot”, de Puccini, festivalul urmând să se încheie pe 20 iulie, la Deva, cu opereta „Văduva veselă”, de Lehar. „Am căutat ca acest festival să se desfășoare în cele mai potrivite locuri. Castelul Corvinilor este unul dintre ele, pentru că are un farmec aparte. La fel se poate spune despre esplanada de la poalele Cetății Deva. Avem nume mari de soliști care evoluează în aceste spectacole și care fac cinste oricărei scene lirice, cum sunt Dragana Radacovici sau Ștefan Ignat, cei doi putând fi urmăriți în opera «Tosca» de Puccini. În opera «Turandot» va juca Robert Nagy, cel care a făcut furori în această primăvară la București, jucând într-un <Rigoletto> atipic. Capul de afiș al ediției din acest an este soprana Leontina Văduva, o divă a operei românești, care va susține, în premieră pentru acest festival, și cursuri de master class la care s-au înscris nouă soprane și un tenor”, a povestit directorul festivalului, Alexandru Gruian.
Biletele și abonamentele se pot procura de la casieriile Teatrului de Artă din Deva și ale Castelului Corvinilor din Hunedoara. Se pot face și rezervări on line, pe site-ul festivalului www.operanights.ro. Programul complet al Festivalului îl găsiţi în pagina 12.






