glasul-hd.ro Web analytics

Ultima oră

Festivalul medieval „Iancu de Hunedoara”, la prima ediție

Hunedorenii cu mic cu mare sunt invitați la prima ediție a Festivalului Medieval „Ioan de Hunedoara”. Evenimentul va avea loc în perioada 9-11 august, în centrul municipiului Hunedoara, pe pietonala Corvin și în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.

 

Deschiderea oficială a evenimentului are loc în 9 august, de la ora 21:30, cu Parada Millenium cu torțe, care se va desfășura pe traseul: Union – Bd. Dacia – Centrul Pietonal Corvin. Între participanți se numără Fanfara Petrești, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Garda Cetății Deva, Garda neagră a Regelui Matia, Ordinul Scutierilor de Mülbach, Ordinul Cavalerilor de Mediaș, Paladinii de Terra Medies, Ansamblul Renaissance Deva, Cavalerii de Târgu Mureș, Suita Principesei Maria Szechy, supranumită Venus de Murani, Echipajul Principelui Transilvan – cu sprijinul Conacului Archia Deva, Ansamblul de cimpoaie Hollóének Hungarica. Sâmbătă, 10 august, manifestările se vor desfășura în curtea exterioară a Castelului Corvinilor după următorul program: 10:00 – 16:00 – Tabără medievală: ateliere, întreceri cavalerești, tir cu arcul, prezentări de arme, dansuri medievale, programe interactive cu publicul; 19:30 – 20:00 – Concert de muzică medievală: Ansamblul TRUVERII București; 20:30 – 22:30 – Gala de operă: Opera de stat din Ruse, Bulgaria – arii, duete și uverturi celebre din opere; 22:30 – Video-mapping și lumini arhitecturale: reconstituirea simbolică a bătăliei de la Belgrad, 1456, pe care a purtat-o Ioan de Hunedoara împotriva turcilor („Ultima Cruciadă”). Pe centrul Pietonal Corvin, în intervalul 19:30 – 20:00 va avea loc o animație stradală (statui vivante, artiști pe picioroange), iar între 21:00-22:00– Concert extraordinar Horia Brenciu & HB Orchestra. În ultima zi a evenimentului, la statuia lui Ioan de Hunedoara din centrul municipiului, de la 12:00, vor fi depuse coroane de flori. În curtea exterioară a Castelului Corvinilor, între orele 10:00 – 16:00 va fi organizată o tabără medievală: ateliere, întreceri cavalerești, tir cu arcul, prezentări de arme, dansuri medievale, programe interactive cu publicul. La 19:30, hunedorenii vor putea lua parte la un concert de muzică medievală (Ansamblul TRUVERII București), iar de la 20:30 – Cantata Carmina Burana, de Carl Orff – Opera de stat din Ruse, Bulgaria. Festivalul „Ioan de Hunedoara” se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

Back to top button