Festivalul Internaţional de Folclor „Carpatica”, la a XV –a ediţie
Ansambluri folclorice din şapte ţări, din judeţ şi din ţară, participă anul acesta la cea de-a XV – a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret „Carpatica”. Festivalul se desfăşoară în perioada 29 iulie – 4 august în mai multe localităţi din judeţul Hunedoara.
Unul dintre cele mai longevive festivaluri pentru copii şi tineret din România îşi continuă manifestările şi în acest an. Ajuns la cea de-a XV-a ediţie, Festivalul Internaţional de Folclor „Carpatica” aduce în judeţul Hunedoara peste 400 de participanţi din şapte ţări, respectiv Bulgaria, Cipru, Grecia, Italia, Republica Moldova, Serbia şi Ungaria. Totodată, vor participa ansambluri din Belinţ, Cluj, Craiova, Brănişca, Certej, Geoagiu, Hărţăgani, Ilia, Simeria şi Şoimuş. Parada portului popular şi deschiderea festivă va avea loc marţi, 30 iulie, cu începere de la ora 17:00, în Piaţa Unirii din Deva. În perioada 31 iulie – 3 august vor avea loc spectacole în mai multe locaţii din judeţ: joi- Geoagiu, vineri- Ilia şi Şoimuş, sâmbătă- Brad iar duminică- Certejul de Sus, unde va avea loc decernarea trofeelor, parada portului popular şi spectacolul de închidere a Festivalului. Iniţiatorul evenimentului şi coordonatorul echipei de organizare este profesorul Dumitru Lăsconi– director al Palatului Copiilor Deva şi fondatorul Ansamblului Folcloric „Pădureanca”.






