Fenomenul „incendiilor de primăvară”: după ce sting flăcările, pompierii transmit către APIA coordonatele GPS ale terenurilor
Un nou sfârşit de săptămână a însemnat pentru pompierii hunedoreni 46 de incendii de vegetaţie uscată în peste 30 de localităţi ale judeţului. Angajaţii ISU pun în aplicare ce au spus că vor face cu câteva săptămâni în urmă. Pentru fiecare incendiu au transmis către APIA coordonatele GPS ale fiecărei zone afectate. Mai departe, APIA va trebui să identifice proprietarii şi, în cazul în care respectivele suprafeţe sunt înregistrate la agenţia amintită pentru subvenţii, să blocheze acordarea banilor.
Doar la finele săptămânii trecute, în judeţ, au fost incendiate peste 150 de hectare de teren. Pe două treimi din suprafaţa amintită a fost vorba despre incendii de litieră de pădure.
Normele APIA interzic curăţarea terenurilor agricole prin ardere. În anii trecuţi, prea puţini dintre cei care au apelat la această metodă au fost depistaţi şi sancţionaţi. Reprezentanţii ISU speră însă că metoda transmiterii coordonatelor GPS către APIA va contribui la diminuarea fenomenului.






