glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Fenomene meteo periculoase. Vremea a făcut ravagii în judeţul Hunedoara

Vremea a făcut ravagii la Hunedoara. Zeci de copaci căzuți și mai multe acoperișuri au fost luate de vijelie. În urma fenomenelor periculoase de vineri seara, pompierii Detașamentelor Deva, Hunedoara și Orăștie, au intervenit pentru îndepărtarea a două acoperișuri de anexe, dislocate de vânt atât în Deva, cât și în Hunedoara. De asemenea, acoperișul unui bloc din Orăștie a fost smuls, iar salcia de la poalele castelului din Hunedoara a fost pusă la pământ de rafalele puternice de vânt.

Mai multe acoperişuri au fost smulse de vântul puternic de vineri seara. Furtunile violente au provocat pagube importante. În municipiul Hunedoara, balonul care acoperea baza sportivă Eurocenter a fost smuls chiar în timp ce terenurile erau ocupate de echipele de fotbal. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, oamenii reuşind să se autoevacueze. De furia vântului nu a scăpat nici salcia de lângă Castelul Corvinilor, care a fost smulsă din rădăcini, în timpul furtunii. „În urma fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea a două acoperişuri dislocate de vânt, în Deva şi Hunedoara. Acoperişul unui bloc din Orăştie a fost, de asemenea, smuls de vânt. Pompierii au acţionat cu motofierăstraie pentru îndepărtarea mai multor copaci dislocaţi de vânt în Deva, Orăştie, Hunedoara şi Cinciş”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Back to top button