Favoritele merg bine. În toate cele trei eşaloane
Regula favoritelor s-a respectat din plin la finele săptămânii trecute, la întrecerile de la baza Realsport. În Superligă, cele două grupări venite din Hunedoara s-au instalat pe primele poziţii ale clasamentului, în vreme ce Diavolii Roşii şi City Taxi au un parcurs perfect în ligile B şi C.
Campioni pe Cerna, cei de la Phoenix au bifat al treilea succes din tot atâtea posibile în prima ligă. Roş-albaştrii n-au întâmpinat prea multe probleme nici în faţa celor de la Tikva Construct, de care au trecut cu 6-3 şi au rămas astfel lideri şi după săptămâna aceasta. Aproape de ei sunt cei de la Autokris Hunedoara şi Avantaje, care au însă cu două puncte în minus. Primii au învins, greu, Grawe Deva, cu 5-3, în vreme ce campioana en-titre n-a stat la discuţii cu Liverpool, de care a trecut cu 5-0. Scorul etapei l-au reuşit cei de la Inter Călan – aflaţi la primul succes în această ediţie – 8-2 cu „lanterna” ASFC Cristur, iar singura remiză a rundei s-a înregistrat între Roben Haţeg şi Anonimii, 2-2. Derby-ul dintre PRO HD şi Pera Bmw a fost amânat pentru finalul acestei săptămâni. Un eşalon mai jos, Diavolii Roşii domină autoritar, victoria cu 6-2 din faţa celor de la Voinţa Vălişoara fiind a treia la rând. În urma lor au rămas Alaska şi Pera Bmw 2, ambele învingătoare în weekend. În fine, în Liga C, City Taxi Deva şi Progresul United merg cap la cap. Fosta prim-divizionară stă însă mult mai bine la golaveraj, acolo unde are cu zece goluri în plus faţă de alb-verzi, după 9-4 cu Golden Team. Tare din urmă vin şi cei de la Cocoşul de Aur, care au reuşit până acum scorul campionatului, 14-0 cu CS Hanzi Deva.
Rezultatele complete şi clasamentele actualizate le găsiţi pe www.realsport.ro.






