glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„Family Fest” – patru zile de distracție la Deva

Hunedorenii cu mic cu mare sunt invitați, începând de astăzi și până duminică, la un eveniment dedicat familiei și tradiției. Este vorba despre „Family Fest”, care se va desfășura în parcarea Shopping City Deva.

„Family Fest” revine în forță și anul acesta cu mega surprize atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Așadar, începând de astăzi și până duminică, 2 iulie, hunedorenii vor avea parte de activităţi recreative, concursuri și concerte. Evenimentul de anul acesta aduce și cele mai incendiare show-uri pentru toate vârstele, dar și cel mai mare parc de distracții, cu delicii culinare, relaxare și divertisment. „Astăzi suntem în direct la Etno TV cu multe surprize, iar seara, mega petrecere cu Carmen de la Sălciuta și Culiță Sterp. Vineri ne întâlnim cu Aida Busuioc și Taraful, Cristian Fodor, Radu Ciordaș, Roxana Nemeș și Lidia Buble. Sâmbătă ridicăm volumul în boxe și deschidem petrecerea cu Luiza Tarlea, Ovidiu Homorodean și taraful Ghiță Hendrea, Trupa Datina și Noaptea Târziu. În ultima zi de festival dăm mare petrecere cu Lena Miclăuș și mai mulți interpreți de muzică populară, iar seara ne întâlnim cu spectaculoasa voce a României, Liviu Teodorescu. Grătarele abundă de bunătăți, berea rece curge din belșug iar pentru cei mici avem înghețată, vată pe băț și cel mai frumos parc de distracții. Hai și tu cu mic cu mare la Mall în parcare, din 29 iunie până în 2 iulie, la cel mai fierbinte eveniment al verii”, au anunțat organizatorii.

Back to top button