Făerag – o oază de linişte în Munţii Metaliferi
Lacul Făerag, cunoscut şi sub denumirea de tăul Făerag, este unul dintre puţinele locuri sălbatice care au mai rămas în judeţ. Situat în comuna Certeju de Sus, la aproximativ 25 de kilometri de Deva, Făerag este cel mai vechi lac de acumulare din judeţ.
Lacul Făerag nu este nici pe departe un loc de agrement. Sălbăticia locurilor îi ţin departe pe potenţialii turişti. La buza lacului nu sunt nici terase zgomotoase, nici şalupe şi alte ambarcaţiuni care să tulbure liniştea din jur şi nici tarabe la care se vând mici şi bere.
Cursă cu peripeţii
Pe malul lacului Făerag “domneşte” liniştea deplină. Chiar şi în cele mai aglomerate weekenduri, pe malul lacului nu întâlneşti mai mult de 15 persoane. Probabil şi din cauza accesului dificil în această zonă. Dacă până în comuna Certeju de Sus drumul este asfaltat, odată ce ai ieşit din centrul comunei şi porneşti spre lac apare şi primul hop. Drumul este pietruit, dar calitatea lucrărilor lasă de dorit. Cei care totuşi se încumetă să străbată traseul din Certej până în buza lacului au de parcurs doi kilometri şi nu este recomandat celor mai “slabi de înger”. Dacă pe de o parte drumul este străjuit de păduri sălbatice de conifere, de cealaltă parte se cască o prăpastie adâncă. Nu lipsesc nici curbele “în loc”, iar traseul dificil culminează cu panta abruptă în vârful căreia se întinde pe patru hectare Lacul Făerag .
O oază de linişte
Peisajul sălbatic îi dă un farmec aparte, iar aici şi razele soarelui sunt mai blânde. Pe malul drept al lacului se întinde o poieniţă care poate fi un excelent loc de campare. De aici se poate circula cu autoturismul pe drum “accidentat” până la coada lacului unde a fost amenajat ad-hoc un ponton pentru amatorii de pescuit. Din peisajul sălbatic lipsesc cu desăvârşire terasele aglomerate, iar liniştea munţilor este din când în când “spartă” de sunetul drujbelor. Apa este curată, numai bună de scăldat, iar la mal, amatorii de bălăceală nu se “afundă” până la glezne în nămol. Lacul are o adâncime de până la 8,5 metri, fundul este mâlos şi este un loc bun şi pentru pescuit.






