Faceți ceva pentru copiii noștri! Toți factorii de decizie vor mutarea Pediatriei în clădirea nouă a spitalului din Deva. Dar, nimeni nu ia măsuri!
Situația de groază în care se află secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Deva nu mai trebuie descrisă. Toți oamenii din județul Hunedoara, fie că au copii, fie că au auzit de la alții, știu că în secția de Pediatrie este dezastru. Un loc insalubru, în care mulți refuză să își ducă micuții, deși aceștia sunt bolnavi, tocmai pentru că atunci când se externează, ies cu alte boli. Un loc plin de mizerie, un spital în care mamele nu au paturi pentru a dormi lângă copilași bolnavi și pentru care aproape apune și ultima șansă că vor avea ocazia să își trateze micuții într-un spital uman.
Aripa nouă a Spitalului Județean din Deva va fi gata în aproximativ o lună, cel puțin asta promitea directorul medical al unității sanitare, medicul Ioan Demeter. Aici ar fi urmat să se mute, potrivit declarațiilor făcute anii la rând de fostul manager Călin Laza, secția de Pediatrie. Odată cu plecare sa din funcție, realitatea a ieșit la iveală. De fapt, secția de Pediatrie nu este prevăzută să fie mutată în aripa nouă, ci în aripa veche, la etajul patru. Acest lucru, însă, nu se va întâmpla prea repede. Vechiul spital va intra în reparații capitale după mutarea secțiilor în noua aripă, iar Pediatria va mai avea de așteptat până la finalizarea lucrărilor, poate și doi ani de acum înainte. Deocamdată, banii pentru reparații nu există, iar speranțele părinților scad una câte una. Autoritățile aruncă vina una pe cealaltă și niciuna nu vrea să găsească o soluție pentru salvarea micuților din acel spațiu insalubru.
Toți vor, nimeni nu face!
„Glasul Hunedoarei” a scris de nenumărate ori despre problemele cu care se confruntă părinții care au copiii bolnavi, și vom mai scrie, până când autoritățile din județul Hunedoara vor găsi o soluție pentru mutarea cât mai curând a secției de Pediatrie în clădirea nouă a unității sanitare. La inițiativa noastră, ieri, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au promis că vor convoca o întâlnire cu toți factorii implicați, pentru a găsi o variantă. „Vom organiza o întâlnire cu conducerea unității sanitare, cu toți factorii implicați, pentru a găsi o soluție pentru mutarea secției de Pediatria în clădirea nouă a Spitalului Județean din Deva. Nu Direcția de Sănătate Publică a decis care sunt secțiile ce vor fi mutate în aripa nouă. (…) Sunt total de acord că Pediatria trebuie mutată de acolo cât mai repede”, a spus medicul Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara. Și reprezentanții unității sanitare sunt de acord că trebuie să se poarte discuții pe această temă. „Dacă ne solicită și ne fac propuneri dânșii, că ei sunt cei care plătesc și cei prin care se derulează această finanțare, sigur că vom fi deschiși la orice variantă mai bună pentru Pediatrie”, a declarat managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Deva, Livia Oros. „Eu sunt deschis la orice fel de discuție, nu am stabilit eu să se mute pediatria în aripa veche. Dacă se găsește o soluție comună pentru această secție, ca să fie mutată în aripa nouă de urgență, eu sunt primul care mă voi bucura după dumneavoastră”, a spus și directorul medical al unității sanitare, Ioan Demeter.
„Glasul Hunedoarei” va urmări îndeaproape acest subiect, pentru că autoritățile trebuie să facă ceva pentru copiii tuturor hunedorenilor!







3 Comments