Explozie puternică într-un bloc din Vulcan. Un bărbat a murit, iar o persoană a ajuns la spital
Un bărbat de 58 de ani a murit, duminică seara, în urma unei explozii într-un bloc de locuinţe din municipiul Vulcan. De asemenea, o persoană a fost transportată la spital pentru că a suferit un atac de panică, iar alte 25 de persoane au reuşit să iasă singure din blocul afectat de deflagraţie.
O explozie puternică s-a produs duminică seara în jurul orei 21:15 într-un bloc din municipiul Vulcan. Evenimentul s-a petrecut în apartamentul unui bărbat în vârstă de 58 de ani, aflat la etajul 2 al unui imobil de pe strada Muncii din oraşul amintit. Explozia nu a fost urmată de un incendiu, dar suflul acesteia a fost atât de puternic, încât a doborât parte din mobilierul aflat în apartamentul bărbatului şi a dislocat şi deformat mai multe uşi şi ferestre aflate pe acelaşi nivel. Din nefericire, în urma deflagraţiei, bărbatul a decedat. Potrivit informațiilor pompierilor, cel mai probabil, explozia a fost provocată de o acumulare de gaze. „Imediat după apelul la 112 s-au deplasat la locul deflagrației 5 echipaje specializate în prim ajutor și stingere cu 5 autospeciale ale Detașamentului Petroșani. Pompierii au găsit în apartamentul situat la etajul 2, în care s-a produs explozia, un bărbat decedat. Explozia nu a fost urmată de un incendiu, efectele deflagrației fiind vizibile la nivelul mai multor geamuri dislocate și a unor uși de pe palier deformate. O persoană a suferit un atac de panică, a fost îngrijită de pompierii salvatori și transportată cu ambulanța la spital pentru investigații amănunțite. Alte 25 de persoane s-au autoevacuat din blocul afectat de deflagrație. Reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții precum și o echipă a furnizorului de gaz s-au deplasat la Vulcan pentru a stabili cauzele acumulării de gaz și dacă este afectată structura de rezistență a blocului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Anemona Doda.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
Potrivit medicilor legiști, bărbatul nu ar fi murit în urma exploziției, ci din cauza unei intoxicații cu monoxid de carbon. Totuși, în acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal In Rem, fiind așteptate concluziile anchetei de la fața locului. „A fost deschis dosar penal In Rem pentru distrugere și ucidere din culpă. Deocamdată, nu s-a stabilit dacă acumularea de gaze s-a produs în urma unei defecțiuni sau a fost produsă intenționat”, a menționat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, Bogdan Nițu.






