glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Expertiză pentru autostrada Lugoj – Deva

CNADNR a decis să cheltuiască peste 133.000 de lei pentru o expertiză în urma căreia să se stabilească dacă este sau nu necesară demolarea altei porţiuni de autostradă.

Este vorba despre lotul 2 din autostrada Lugoj – Deva, construit de aceeaşi asociere italienească, Salini – Impregilio, care a lucrat incorect, potrivit CNADNR, şi pe lotul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu, zonă în care 200 de metri de autostradă au fost demolaţi şi urmează a fi refăcuţi.
Conform unui comunicat al CNADNR, expertiza pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva va fi efectuată de SC Geotesting C.I. SRL şi va fi gata peste două luni. Se vor face verificări referitoare la stabilitatea rambleurilor şi calitatea materialelor de umplutură folosite la rambleul pentru aproape 30 de kilometri de autostradă.
„După experiența cu lotul III al autostrăzii Sibiu-Orăștie, am hotărât ca pentru lotul II al autostrăzii  Lugoj – Deva, km 27+620 – km 56+220, să facem o expertiză tehnică care să ne dea date exacte asupra execuției și calității acestui lot. Așteptăm detaliile acestei expertize, astfel încât să putem lua deciziile cele mai corecte și mai bune pentru derularea într-un ritm susținut a contractului, în vederea finalizării acestui lot”, a declarat Cătălin Homor, director general al CNADNR SA.
 

Back to top button