EXCLUSIV. Sentința în dosarul Berbeceanu. Pera, către Muntean: „Aţi tras de mine, mi-aţi spus că veţi fi şeful de la Crimă Organizată în locul lui Berbeceanu”
Cazul comisarului șef Traian Berbeceanu, arestat și trimis în judecată de DIICOT, în toamna anului 2013, în baza unor mărturii mincinoase a unor interlopi, a unor procese verbale false, a unui complot al unor oameni ai legii, devine, din ce în ce mai mult, un adevărat scenariu de film polițist american. Un polițist nevinovat a ajuns în spatele gratiilor din cauza procurorilor și a unui ofițer care voiau doar răzbunare.
Pe parcursul întregii anchete, procurorii Ioan Mureșan, Nicolaie Cean și ofițerul Alin Muntean au vrut, cu tot dinadinsul, să îl înfunde pe comisarul șef Traian Berbeceanu, deși știau că el este nevinovat, iar dosarul a fost complet fabricat. Declarațiile martorilor, publicate în motivarea sentinței de achitare, stau mărtuire. Ovidiu Ioiescu, cunoscut în județul Hunedoara sub porecla „Pera”, a declarat în fața instanței că tot ce a spus procurorilor DIICOT, a fost forțat.
Întrebări formulate de către inculpatul Muntean Alin Mirel, personal:
De câte ori v-aţi întâlnit cu mine şi ce scop au avut aceste întâlniri?
R: De două sau trei ori, în scopul de a spune ce ştiu despre dl Berbeceanu Traian…
Cu acea ocazie v-am ameninţat, am exercitat presiuni ?
R: Aţi tras de mine, mi-aţi spus că veţi fi şeful de la Crimă Organizată în locul lui Berbeceanu. Mi-aţi spus că sunt recidivist, că am „coadă”, nu sunt uşă de biserică, că lucrez bodyguard şi mai dau şi eu câte o palmă, că dacă vă puneţi după mine tot mă prindeţi, că deşi am cazier nu pot fi bodyguard. M-aţi trimis la detectorul de minciuni „cu japca”, am fost urmărit ca în filme. M-aţi certat că am băut cafea şi Red-bull în dimineaţa în care am fost trimis la detector.
Probe fabricate de Muntean, cu ajutorul lui Pera
Magistrații Înaltei Curți arată în motivarea sentinței și o stenogramă a declarațiilor date de Pera, cu privire la un episod clar de manufacturare a unor probe împotriva lui Berbeceanu. Practic, în timp ce era arestat Traian Berbeceanu, cei trei acuzatori ai săi încercau „să planteze” încă probe împotriva sa. Ovidiu Ioiescu a fost pus să își trimită un mesaj lui însuși, de pe un alt telefon, iar un altul unui polițist. Textele ar fi trebuit să sune ca și cum ar fi fost scrise de Berbeceanu. „Glasul Hunedoarei” vă prezintă în totalitate răspunsurile lui Ovidiu Ioiescu, la întrebările procurorului DNA.
Î: Cu ocazia audierii în faţa dl Muntean, vi s-a spus să aduceţi şi alte persoane care pot declara împotriva dl Berbeceanu?
R: da, mi s-a spus.…
Î: Cu ocazia interogatoriului, dl Muntean v-a dat o foaie de hârtie scrisă olograf şi o cartelă telefonică nouă? Cartela aparţinea firmei Vodafone?
R: da, era o cartelă Vodafone.
Î: Vi s-a spus cu acea ocazie să folosiţi un telefon nou?
R: da
Î: Vă amintiţi ce conţineau cele două texte?
R: Unul era ceva despre participarea cuiva la o percheziţie, ceva de genul. Unul se referea la faptul că dacă mă simt ameninţat să mă duc la procurorul Mircea Adrian. Eu nu cunoşteam şi l-am întrebat pe dl Muntean. Acesta m-a certat şi mi-a spus că nu e treaba mea, că el anchetează şi nu eu.
Î: Către cine aţi transmis cele două mesaje?
R: Mi-a dat două numere de telefon. Am transmis un mesaj la un număr şi celălalt la alt număr de telefon. Un număr de telefon era al meu, şi celălalt pentru mesajul cu percheziţia nu ştiam al cui este … menţionez că la cele două mesaje solicitate a fi trimise de către mine, la cererea dl Muntean Alin, s-a ajuns întrucât dl Muntean mi-a spus că declaraţia mea nu-l ajută cu nimic şi să trimit mesajele pentru că nu este nicio problemă. Din câte îmi amintesc mesajul cu percheziţia suna ca un reproş, că ar fi participat la percheziţie. Nu sunt sigur, nu îmi aduc aminte cu exactitate.Mesajul care trebuia să-l transmit către mine era un fel de ameninţare care se referea şi la Litera Cristian cu care eram certat.
Î: Ce înţelegere aţi avut cu inculpatul Muntean Alin referitor la cele două sms-uri?
R: acesta mi-a spus să-l sun după ce primesc mesajul de ameninţare. L-am sunat şi mi-a comunicat să vin la Alba, să intru într-un Peco să nu ne vadă cineva. Din câte am înţeles există această convorbire. Când am ajuns în Peco, l-am sunat, mi-a spus că are treabă şi m-a trimis la dl Mureşan. M-am dus la dl Mureşan şi i-am arătat mesajul pe care l-am primit, fără a-i comunica acestuia detaliile despre acest mesaj (la care am făcut referire mai sus).
Î: Aţi aflat ulterior cui aparţinea celălalt număr de telefon?
R: da am aflat că numărul aparţinea unui lucrător de poliţie. I-am spus cele întâmplate şi dl Pitulescu, iar acesta mi-a spus să declar adevărul şi să predau telefonul.
Î: aţi distrus cartela şi telefonul, cum v-a indicat dl Muntean?
R: cartela am distrus-o, dar telefonul am considerat că trebuie păstrat ceea ce am şi făcut. L-am avut într-o pungă în portbagajul maşinii şi ulterior l-am predat la DNA…
Cele declarate de Ovidiu Ioiescu au fost confirmate de cei doi ofițeri, respectiv Mircea Pitulescu și Dacian Vonu, cel din urmă fiind destinatarul unuia dintre mesaje.
Mureșan, procurorul „copy-paste”
Potrivit judecătorilor, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale este un „centralizator” al unor afirmaţii şi constatări asumate de către inculpatul Mureşan Ioan, majoritatea celor consemnate sunt o reluare fidelă a celor consemnate de către inculpatul Muntean Alin Mirel în procesele verbale „construite”. ”… în ceea ce privește activitatea din dosar, eu am luat pur și simplu cu copy-paste ceea ce era prevăzut în procesele-verbale și am inserat în referatul cu propunere de arestare preventivă, ceea ce se și observă …”.
„Sub aspectul laturii obiective, Înalta Curte constată că aceasta s-a realizat prin acţiunile concrete și certe ale inculpatului (Mureșan n.r.) așa după cum le demonstrează probele evocate, mărturiile lui Laza Adina, Ioiescu Ovidiu, Băican Nicolae, Dumitraș Florin fiind unele dintre cele mai relevante dovezi că inculpatul a urmărit depunerea la dosar a unor probe contrafăcute, acțiunile sale fiind concretizate prin depunerea declarațiilor la dosarul de la nivelul Structurii Centrale. Sub aspectul laturii subiective se constată că inculpatul Mureşan Ioan a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, dedusă din modul de realizare al activităţii infracţionale şi din actele de executare concret îndeplinite.
Modalitatea în care inculpatul a acționat aşa după cum rezultă cu certitudine din cuprinsul materialului probator demonstrează inechivoc că acesta a cunoscut care sunt consecințele acțiunilor sale, fiind demonstrată legătura directă a acestor acțiuni ilegale și starea de pericol ce a provocat-o asupra drepturilor legitime ale ofițerului de poliție, dar şi cu denigrarea şi îndepărtarea sa de la conducerea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba”, se arată în sentință.
Traian Berbeceanu a fost achitat de toate infracțiunile, în timp ce fostul șef al DIICOT Alba, procurorul Ioan Mureșan, a fost condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare pentru represiune nedreaptă și abuz în serviciu. Colegul său, Nicolae Cean, de la Parchetul Alba, a primit doi ani cu executare pentru complicitate, iar ofițerul Alin Munteanu, de la BCCO Alba, 4 ani cu executare. Dar, pedepsele pot fi majorate, în apel.







One Comment