glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Excelente la fileu. En-fanfare spre Turneul Semifinal!

Singura echipă de volei din judeţ, care ia startul la o întrecere aflată sub egida Federaţiei Române, a terminat prima parte a sezonului cu victorii pe linie. Fetele de la CNS CSVC „Cetate” Deva au câştigat tot şi în turneul găzduit în weekend, bifând astfel 12 succese din tot atâtea posibile!

Hotărâte să arate că şi pe teren propriu sunt invincibile, voleibalistele pregătite de Liviu Grădinaru au spulberat tot la fileu în cele două zile de jocuri disputate în sala de sport a Liceului Teoretic „Traian” Deva. Acum urmează Turneul Semifinal.

N-au cedat niciun set

Favorite certe, devencele au câştigat la zero toate cele trei confruntări de la finele săptămânii trecute (n.red. – arbitri Bogdan Bota şi Robert Costea – ambii din Deva). Fie că în faţa lor s-au aflat colegele de la CSŞ Caransebeş, Şoimii Lipova sau WestStar Arad. Au ajuns astfel să contabilizeze 12 victorii din tot atâtea posibile! Un adevărat record la acest nivel. Vor să repete, pe cât posibil, „evoluţia” şi la Turneul Semifinal care va avea loc, cel mai probabil, la Lugoj. Ne-am depăşit adversarii la toate capitolele, asta chiar dacă nu aveam neapărată nevoie de victorii. De altfel, în ultimul joc, împotriva celor de la Arad, am trimis în teren fetele care au jucat mai puţin până acum şi nici aşa n-am avut niciun fel de problemă. Sunt convins că putem ajunge în finală, acolo unde ţintim o medalie. Cel mai probabil, Turneul Semifinal va avea loc între 8 şi 9 martie, la Lugoj. Au pus pe masă o ofertă foarte bună, asta chiar dacă ne-am dorit să aducem întrecerea la Deva”, a spus antrenorul fetelor, Liviu Grădinaru. Alături de CNS CSVC „Cetate” va mai merge în penultimul act Şoimii Lipova, cele două urmând să fie repartizate, conform criteriului geographic, într-o serie împreună cu alte patru grupări din zona de vest şi sud-vest. Ocupantele primelor două locuri se vor califica la faza finală a Campionatului Naţional de volei speranţe.

52 de formaţii din întreaga ţară s-au aflat la startul întrecerii naţionale din acest an

Back to top button