glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Etapă cu victorii ale favoritelor în Liga a patra

Aşa după cum spuneam şi după etapa anterioară, valorile au început să se cearnă în Liga a patra Hunedoara şi favoritele au început să îşi ia rolul în serios, după un start de sezon nu în cazul tuturor reuşit. Să mai spunem că în runda a patra, una în care s-a jucat tranşant, fără să se înregistreze nici un egal, gazdele şi oaspeţii şi-au împărţit frăţeşte punctele, fiecare tabără obţinând câte trei victorii.

Runda comentată pe scurt

Hercules Lupeni şi Inter Petrila au obţinut succese în deplasare la Uricani, respectiv la Brad, victorii conturate greu, la limită, dar cu atât mai preţioase. Un start excelent de campionat are noua trupă de puşti a Hunedoarei, neînvinsă în acest început de campionat, care ocupă momentan treapta a treia a podiumului după victoria de acasă în faţa Victoriei Călan. Cel puţin la fel de bine poziţionată este şi Aurul Certej, aflată la trei puncte în urma liderului, în urma acelui 3 -2 spectaculos de la Petroşani cu „U”. Trupa din Certej are însă un meci mai puţin disputat, iar în cazul unei victorii în restanţa de la Haţeg ar egala pe Hercules în fruntea clasamentului. În fine, dar nu în ultimul rând, Şoimul Băiţa şi-a regăsit cadenţa din prima parte a campionatului trecut şi a înregistrat al doilea succes la rând, unul la scor de forfeit în faţa Retezatului. Jiul a trecut de Metalul la Petroşani şi cu aceste trei puncte a urcat pe un loc de mijlocul clasamentului, la cota lui 50%.

Ce ne aşteaptă în etapa următoare

În primul rând avem un derby de clasament între două echipe neînvinse, locul 1 cu locul 3, adică Hercules Lupeni – CSM Hunedoara. Un meci teoretic mai uşor are Inter, care întâlneşte la Petrila o formaţie din subsolul clasamentului, pe Universitatea. O misiune la fel de facilă pare a avea şi Aurul Certej, care primeşte pe teren propriu replica „lanternei” Minerul Uricani. Şoimul joacă în deplasare cu Metalul în tentativa de a-şi menţine seria pozitivă din ultimele etape, iar duminică Victoria Călan şi Jiul Petroşani se înfruntă într-o întâlnire a echipelor aflate exact la mijlocul ierarhiei.

ACS Minerul Uricani – ACS Hercules Lupeni 0 – 1

A marcat Andrei Firan (min. 43)

MINERUL: Cîmpean – Erdos, Irina, Anghelina, Mavroian (min. 78 Băiescu), Romanesc, Vajda (min. 84 Tîmpu), Scurtu D. (min. 46 Mitican), Trestian, Preoteasa, Suvac (min. 63 Scurtu V.). Antrenor Traian Cîmpean

HERCULES: Farkaş – Roşian A., Dumitrescu, Ionaşc, Firan (min. 78 Cojocaru), Ungurianu, Moldovan (min. 41 Băcăran), Ciocârlan, Cişmaşiu, Harangozo (min. 74 Filip), Roşian I. Antrenor Dan Voicu

CSA Aurul Brad – CS Inter Petrila 1 – 2

Au marcat: Viorel Miclean (min. 90+2), respectiv Iosif Kalai (min. 62), Ionuţ Torkoş (min. 69)

AURUL: Ilea – Filipaş R., Leaha, Deak (min. 60 Filipaş I.), Lupea (min. 56 Cristea), Talpaş, Miclean, Polvrea (min. 45 Indrieş), Almăşan, Vurdea, Lazăr. Antrenor Alin Gomoi

INTER: Haring – Kesteg, Torkoş, Alexandru (min. 70 Perşe) Matei (min. 61 Horvath), Duma (min. 70 Coste), Agapi, Cîmpean, Dolha (min. 61 Zavracu), Kalai, Tăian. Antrenor Aurel Moldovan

ACS Şoimul Băiţa – CSO Retezatul Haţeg 3 – 0

Au marcat: Ciprian Roşca (min. 7), Dan Suciu (min. 80), Claudiu Stamatin (min. 88)

ŞOIMUL: Huzum – Kelemen (min. 88 Cioran), Petresc, Sevastiţa A., Şoit, Roşca (min. 70 Uruci), Benea, Ungur, Suciu (min. 83 Sevastiţa V.), Chelariu, Salamon (min. 66 Stamatin). Antrenor Elek Szemely

RETEZATUL: Cimporescu – Daj, Laslău, Crişan, Simoneac, Vîrlan (min. 85 Dăncescu), Piţigoi, Aiojoaiei, Pîrvu (min. 71 Maier), Vişan, Pop (min. 51 Belei). Antrenor: Romulus Bobu

CSM Jiul Petroşani – AS Metalul Crişcior Brad 3 – 1

Au marcat: Daniel Savu (min. 20), Marian Păsărică (min. 68), Marius Avram (min. 79), respectiv Iulian Achim (min. 28)

AS Universitatea Petroşani – AS Aurul Certej 2 – 3

Au marcat: Ovidiu Popesc (min. 12), Dacian Vizitiu (min. 90), respectiv Marian Băeşu (min. 6), Bogdan Ciobanu (min. 50), Ovidiu Tescu (min. 81)

CS Hunedoara – ACS Victoria Călan 2 – 1

Back to top button