glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Etapă „clasică” a gazdelor în Liga 4 Hunedoara

Campionatul Judeţean de fotbal, Liga 4, şi-a derulat exact două treimi din programul turului odată cu meciurile etapei a zecea desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute. Runda a arătat ca una tipică diviziilor inferioare, gazdele tăindu-şi partea leului cu şase victorii din şapte partide, doar liderul apărând onoarea oaspeţilor cu o victorie, ce e drept, scontată.

Să menţionăm că s-au înscris multe goluri (40, dintre care 30 gazdele şi 10 oaspeţii, ceea ce înseamnă o medie de 5,7 goluri pe meci) şi că s-au înregistrat diferenţe mari şi foarte mari, arătând încă o dată că această competiţie este „ruptă” valoric unedva pe la jumătatea ierarhiei. Marile beneficiare ale etapei au fost formaţiile din Călan şi Lupeni, care au urcat câte două locuri în clasament, unde ordinea primelor patru a rămas neschimbată.

ACS Hercules Lupeni – ACS Şoimul Băiţa 2 – 1 (1 – 0)

Până în sezonul trecut un veritabil derby al campionatului, disputa dintre Hercules şi Şoimul a însemnat acum doar o confruntare între echipe aflate la mijlocul clasamentului, în căutare aproape disperată de puncte. Campioana de acum două sezoane a avut câştig de cauză, cu un gol marcat chiar înainte de pauză şi un altul venit la puţin timp de la reluare. Reuşita oaspeţilor din finalul meciului a venit prea târziu pentru a mai putea schimba deznodământul întâlnirii.

HERCULES: Dăneasă – Pecsar, Buţurcă, Ionaşc, Boşneag, Pop (Pârvulescu min. 69), Moldovan, Ciocîrlan, Băcăran, Harangozo (Tudorică min. 77), I. Roşian. Antrenor Dan Voicu

ŞOIMUL: Huzum – Vajda, Petresc, Sevastiţa, Horţ, Chelariu (Demian min. 81), Pisoiu, Stamatin, Benea (Mihalache min. 54), Salamon (Jurj min. 69), Vîrtan. Antrenor Marius Tănasă

Au marcat: Andrei Harangozo (min. 42), Petre Băcăran (min. 52), respectiv Raul Jurj (min. 82)

AS Aurul Certej – CSM Dacia Orăştie 2010  4 – 2 (3 – 0)

După un sezon cu rezultate mult sub aşteptări, echipa din Certej a „înviat” şi a administrat o corecţie serioasă unei formaţii care s-a integrat repede în liga a patra, la un moment dat părând chiar să emită pretenţii la un loc pe podium. Gazdele conduceau cu 4 – 0 după ceva mai mult de o oră de joc, cele două goluri ale vizitatorilor din ultimele 20 de minute aducând doar scorul la proporţii mai decente.

AURUL: Cibotaru – Ciobanu, Prodaniuc, Cărmăzan, Cibian (Bozeşan min. 68), Părău (Marc min. 88), Jolvinschi (Borca min. 74), Vişan, Goronea, Tescu, Lăcătuş. Antrenor Nicolae Halga

DACIA: Pintescu – Băeşu, Mercurean (Stoica min. 46), Sav, Lupşa, Ioniţă, Duică, Vaşarhelean, Popa, Damiean (Pricăjan min. 46), Blaga. Antrenor Cosmin Firu

Au marcat: Laurenţiu Cărmăzan (min. 9), Ovidiu Tescu (min. 21, 38), Bogdan Ciobanu (min. 63), respectiv Adrian Pricăjan (min. 70), Florin Stoica (min. 89)

ACS Minerul Uricani – CS Hunedoara 0 – 5 (0 – 1)

Liderul şi-a respectat blazonul şi a învins pe terenul codaşei Minerul de o manieră cât se poate de concludentă, continuîndu-şi parcursul aproape perfect din acest sezon. Etapa viitoare aduce însă pentru trupa lui Mircea Alic un adversar de un cu totul alt calibru, pe Retezatul Haţeg. În caz de victorie Hunedoara se va distanţa la trei puncte de Inter Petrila (care va sta), în caz de înfrângere Retezatul va egala la puncte în fruntea clasamentului pe Hunedoara şi pe Inter.

MINERUL: Beleni – Vîlcică, Bălănean, Erdoş, Tulpea, Anghelina (Drugă min. 75), Mavroian, Suvac, Scurtu (Bucşă min. 86), Ţîmpu, Preoteasa (Călina min. 90). Antrenor Traian Cîmpean

HUNEDOARA: Paşca – Ţene, Simionov (Apachiţei min. 34), Marcu, D. Creciunesc, Bloj, Herci, Bularda, Ionicescu (Daisa min. 46), Cr. Creciunesc (Popa min. 69), Mercurean (Stan min. 75). Antrenor Mircea Alic

Au marcat: Liviu Herci (min. 2, 83), Cristian Ţene (min. 52), Erwin Bloj (min. 78), Robert Popa (min. 90)

CS Inter Petrila – CSM Mihai Viteazu Vulcan 6 – 0 (3 – 0)

Joc fără istoric, încheiat cu deznodământul cel mai previzibil posibil. Deţinătoarea titlului judeţean şi-a adjudecat cele trei puncte în faţa unui adversar care nu i-a pus probleme şi aşteaptă disputa directă a rivalelor din Hunedoara şi Haţeg din etapa următoare.

Au marcat: Bogdan Matei (min. 8), Marian Filip (min. 30, 66), Cătălin Păduraru (min. 41), Cristian Duma (min. 49), Adrian Duma (min. 90)

CSO Retezatul Haţeg – Cetate II Deva 7 – 0 (4 – 0)

Unul din scorurile etapei s-a înregistrat la Haţeg, unde juniorii Devei nu au putut face faţă unei echipe parcă mai hotărâtă ca oricând să revendice supremaţia în campionat.

Au marcat: Ovidiu Popesc (min. 1, 9), Ionuţ Gavriluţi (min. 18, 66), Alexandru Cîrdei (min. 43, 56), Vasile Pîrvu (min. 87)

ACS Victoria Călan – CSM Jiul Petroşani 3 – 1 (2 – 0)

Cu această victorie formaţia din Călan urcă din nou în clasament până pe locul 5 şi egalează la puncte pe Gloria Geoagiu, care a stat în această etapă.

Au marcat: Ciprian Roşca (min. 13, 39), Andrei Mînja (min. 55), respectiv Marius Tuţă (min. 68)

CSA Aurul Brad – AS Universitatea Petroşani 8 – 1 (3 – 0)

Alt scor al etapei s-a consemnat la Brad, unde Aurul a zdrobit „lanterna” campionatului şi mai adaugă trei puncte la zestrea destul de săracă a unui sezon până acum sub nivelul celui precedent.

Au marcat: Mihai Leaha (min. 15, 88), Mihai Talpaş (min. 24), Alexandru Lup (min. 39, 52), Viorel Miclean (min. 50, 82), Lucian Cristea (min. 58), respectiv Claudiu Matraş (min. 86)

Back to top button