Este tenisul mai profitabil la pariuri decât fotbalul?
Tenisul poate fi mai profitabil decât fotbalul, la fel de bine cum și fotbalul poate fi mai profitabil decât tenisul, deoarece rezultatele partidelor din aceste două sporturi se bazează pe o multitudine de factori, care cu greu pot fi cuantificați și bine-interpretați de către pariori.
Idea de bază ar fi să pariezi pe sportul pe care îl stăpânești cel mai bine, astfel acel sport se va dovedi a fi cel mai profitabil pentru tine. Poți încerca să urmărești cei mai buni tipsteri din România pe PariuriX.com, cea mai activă comunitate de profil. Poți vedea în acest fel câte pronosticuri pe tenis sunt câștigătoare în comparație cu cele oferite pentru fotbal, să ții cont și de numărul total pentru un raport cât mai realist.
22 vs. 2
Fotbalul este un sport de echipă, iar acest lucru are avantajele sale, însă și câteva părți proaste, în comparație cu tenisul, care este un sport individual.
22 de jucători iau startul în fiecare meci de fotbal. Fiecare dintre aceștia poate fi afectat de nenumărați factori personali. Și mai mult decât atât, avem de a face și cu factori colectivi.
Din acest punct de vedere, este mai greu de cuantificat ponderea fiecărei vești pe care o aflăm despre unul sau altul, și modul în care respectiva informație va afecta starea de spirit a celorlalți jucători și a membrilor staff-ului tehnic.
Pe de altă parte, fotbalul, fiind un sport atât de mediatizat, ne oferă șansa de a găsi foarte multe informații legate de jucători, fie că este vorba de mesaje oficiale sau de postări de tip cancan. În egală măsură, și numărul suporterilor este mult mai mare, iar acest lucru facilitează circularea și mai rapidă a informațiilor.
Intervalele de timp între partide
Profesioniștii sportului alb pot avea, de exemplu, o serie de 6 meciuri în zile consecutive. Acest scenariu nu poate fi regăsit însă în ceea ce privește echipele de fotbal. Ba mai mult decât atât, dacă un tenisman este implicat și într-o competiție de dublu, acesta poate să joace chiar și două partide în mai puțin de 24 de ore!
Pentru cei care urmăresc tenisul, este poate mult mai ușor să identifice forma fizică și psihică prin care trec sportivii, care are o pondere mult mai mare în ceea ce privește pariurile viitoare. În fotbal, chiar dacă identificăm și urmărim cu atenție evoluția câtorva jucători, nu vom putea avea un raport foarte exact despre fiecare în parte, ci mai de grabă, ne vom forma o imagine de ansamblu.
Specializarea în fiecare dintre aceste sporturi reprezintă un proces îndelungat. Totuși, tenisul le oferă șansa pasionaților să se calibreze și să poate începe treaba mult mai repede decât în cazul fotbalului.
Tipuri de competiții
Rezultatele din competițiile de tip Challenger sunt probabil la fel de greu de prezis precum meciurile de fotbal din liga secundă din Italia. Cotele nu fac decât să-i încurce pe pariori, care de cele mai multe ori, aleg să meargă pe mâna favoriților cerți. Și pentru că potențialul câștig este mic, tentația permanentă de a adăuga și mai multe evenimente pe bilet este greu de stăpânit.
Totuși, se pare că cei mai buni tipsteri specializați în tenis aleg pariuri cu cote variate și nu urmăresc un tipar unic și fix. Putem observa că pariorii experimentați aleg câteodată cote de 1.15, dar și cote de 4.
În turneele de mare șlem, în primele 3 tururi, câțiva dintre favoriți sunt de fiecare dată eliminați. De cealaltă parte, în Liga Campionilor, la fotbal, în general, echipele mari trec de grupe fără prea mari probleme și surprizele apar atunci când una dintre favorite a obținut deja calificarea.
Surprizele în tenis sunt mai ușor de nimerit decât în fotbal, întrucât avem mult mai multe partide ale acelorași sportivi într-un timp foarte scurt și un procent sensibil ridicat de rezultate bombă, în fiecare zi competițională.
PariuriX.com – Decizia ONJN nr. 697/18.04.2016







2 Comments