Eroul Poliţiei Locale Hunedoara ne-a părăsit

Ovidiu Luca (50) de ani a încetat din viaţă în urma unei boli degenerative a sistemului nervos care a evoluat rapid. În doar câteva luni, eroul Poliţiei Locale din municipiul Hunedoara a devenit dintr-un om activ şi optimist, un pensionat de boală. Apoi s-a stins.

 „Ovidiu a fost un om bun şi simplu, extrem de muncitor şi conştiincios. A fost un coleg de nădejde şi un optimist până-n ultimul moment. Anul trecut, în noiembrie, a intrat în concediu medical, din cauza bolii. La 1 mai a fost nevoit să se pensioneze de boală. Acum, s-a stins, Dumnezeu să-l odihnească!”, spune Tiberiu Furca, şeful Poliţiei Locale Hunedoara.

 O poveste – exemplu

 Ovidiu Luca a muncit până în 1998 la combinatul siderurgic din Hunedoara. A făcut parte din primele valuri de disponibilizaţi. În 2000 a dat examen la „gardienii publici”, a fost admis şi a mers zi de zi la muncă. În 2013, când s-a făcut remarcat în faţa opiniei publice hunedorene, avea deja gradul profesional maxim şi câştiga „fabuloasa” sumă de 850 de lei, de trei ori mai puţin decât avea atunci un poliţist de la Ordine Publică, dar plătit de MAI, nu de Primărie.

În momentul în care i s-a cerut ajutorul, n-au contat însă nici banii, nici lipsa normei de hrană, nici că fusese nevoit să-şi cumpere din banii lui bastonul de cauciuc şi nici faptul că se afla în timpul liber. Omul se întorcea spre casă când un tânăr, văzându-l în uniformă, i-a spus că prietena lui e pe acoperişul unui bloc de 10 etaje ameninţând că se aruncă. În câteva minute, care i s-au părut zile, Ovidiu a reuşit să ajungă pe acoperişul blocului. Asta deşi avea rău de înălţime. N-a mai sunat la 112, nu şi-a mai alertat colegii, pentru că nu suporta ideea să asiste la sinuciderea unei femei tinere, mamă a unui copil.

 Gândirea unui OM

 „Stătea cu un picior pe marginea blocului. E acea margine înaltă doar de vreo 30 de centimetri. Se balansa înainte şi înapoi. Norocul meu a fost că vorbea la telefon. Nu ştiu cu cine, că n-am mai stat să ascult. Îmi amintesc doar că îşi cerea iertare de la cineva. De fapt, nici n-am stat pe gânduri. N-a mai contat nici faptul că eu am rău de înălţime. Am venit prin spatele ei, am prins-o în braţe şi am culcat-o la podea”, povestea, câteva luni mai târziu, Ovidiu Luca. Spunea atunci că femeia intrase într-o criză de isterie şi împingea şi lovea cu atâta forţă încât i-a fost teamă că-l va împinge peste muchia blocului

Apoi a păstrat legătura cu tânăra salvată. „Am vrut să fiu sigur că îşi revine. La o lună după incident am văzut-o zâmbind din nou. A mai trecut o vreme până când, printre rânduri, aşa, mi-a mulţumit că nu am lăsat-o să se arunce de pe bloc. Are un copil pe care îl creşte singură. Singurătatea cred că o adusese pe marginea blocului – turn. Nu avea cu cine să vorbească, asta era problema. După ce am împiedicat-o să se omoare, m-am simţit responsabil pentru ea. Nu cred că trebuie să te gândeşti la sinucidere, mai ales atunci când ai un copil de câţiva anişori, aşa cum are şi ea. Din când în când ne mai întâlnim. Vorbeşte cu mine, a început să mai vorbească şi cu alţi colegi ori apropiaţi şi acum pare fericită. Am făcut ce am făcut pentru că, pur şi simplu, aşa am simţit că e omeneşte, dincolo de proceduri şi regulamente”, spunea Ovidiu.