Eric Şoş este campion naţional universitar în 2017
Tânărul karateka hunedorean Eric Şoş şi-a mai adăugat un titlu în palmaresul şi aşa impresionant, devenind campion naţional universitar. Cea de-a zecea ediţie a Campionatului Naţional Universitar de Karate s-a desfăşurat duminică, 2 aprilie a. c., în Sala de Jocuri a Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, iar la întreceri au luat parte peste 100 de sportivi de la 29 de universităţi din ţară.
Eric Şoş este legitimat la Clubul Sportiv Elite Center Hunedoara, unde este totodată şi sportiv şi instructor. La ediţia din 2017 a Campionatului Naţional Universitar de Karate a reprezentat Universitatea Politehnică Timişoara – Facultatea de Inginerie Hunedoara, unde este student. Pe lângă titlul de campion naţional cucerit la individual Eric Şoş a obţinut şi calificarea la Campionatele Mondiale Universitare din Portugalia, care vor avea loc în acest an. Facultatea de Inginerie Hunedoara a terminat de asemenea competiţia pe podium, ocupând locul 3 în clasamentul pe universităţi la acest Campionat Naţional.
La întreceri au participat studenţi din ţară practicanţi de karate sau alte discipline de arte marţiale, indiferent de instituţia de învăţământ superior de unde aceştia provin. Acest eveniment sportiv din Capitală a fost organizat în parteneriat de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (MECS), Universitatea Naţională de Educaţie Fizică (UNEFS) Bucureşti şi Federaţia Română de Karate (FRK).
Eric Şoş are deja în palmares titlurile de campion mondial, european şi naţional la mai multe probe şi stiluri, atât în competiţiile de juniori cât şi la cele de seniori, fiind multiplu medaliat în întrecerile internaţionale şi în cele de pe plan intern.






