glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Energeticianul pierde şi cu Tudorache pe bancă

Deşi au trecut abia nouă etape din campionatul ligii a doua, Energeticianul din Petroşani a ajuns la al treilea antrenor principal din acest sezon. După Cristian Dulca şi George Zimu, cel care a preluat banca tehnică a grupării patronate de Nicolae Sarcină a fost Marin Tudorache, cel care anul trecut era demis de acelaşi finanţator în momentul în care echipa sa era neînvinsă pe primul loc în liga a treia.

Cu Tudorache antrenor, Energeticianul a jucat duminică în deplasare cu Farul Constanţa, aflată în subsolul clasamentului. Meciul s-a disputat la Techirghiol. Ca o curiozitate, şi pe banca Farului s-a consemnat o revenire în acest meci, cea a lui Petre Grigoraş, iar fiii celor doi antrenori s-au aflat pe teren ca titulari în echipele lor.

Un gol venit repede a decis soarta meciului

Petroşănenii au început mai bine jocul de pe Litoral şi au avut primele ocazii, însă şutul lui Neacşa a trecut pe lângă bară, iar Dragu a trimis din careu direct în portarul gazdelor. Grigoraş junior semnează prima ratare a constănţenilor, însă se revanşează în minutul 12. Atunci Alex Grigoraş execută un corner de pe stânga iar Jallow îl depăşeşte în săritură pe Ninu şi reia din 6 metri cu capul la colţul lung al porţii lui Miron pentru 1 – 0.
Cristea putea egala pe finalul primei reprize, însă portarul Popa a reuşit să respingă balonul trimis periculos de Cristea din lovitură liberă de la 20 de metri central.
Repriza a doua a însemnat o goană după egalare a Energeticianului, dar fără efect pe tabela de scor. Miron se opune cu succes la lovitura liberă bătută de Grigoraş de la 20 de metri, după care vin şi ratările celor din Petroşani. Cioiu, bine găsit de pasa lui Rusu, şutează din mijlocul careului constănţean însă Popa e la post şi respinge, Achim trimite din careul mic o lovitură de cap care ocoleşte poarta Farului, iar în prelungirile meciului Rusu reia de la 12 metri exact pe centrul porţii centrarea bună a lui Neagu.
În urma acestei noi înfrângeri Energeticianul rămâne pe locul 10 în clasamentul Ligii a doua, cu 13 puncte, iar Farul urcă pe locul 14, acumulând 9 puncte. Etapa viitoare Energeticianul primeşte la Petroşani vizita echipei Dacia Unirea Brăila, ocupanta ultimului loc în eşalonul secund.

Farul Constanţa – ACS Energeticianul 1 – 0

FARUL: M. Popa – Dombrovschi, Roumadi, Twumasi, Zamfir – Apostolache (min. 69 Doumbia), Tudorică – Grigoraş, Fotescu (min. 46 Păun), Jallow – Moise (min. 56 Licu). Antrenor Petre Grigoraş
ENERGETICIANUL: Miron – Leasă, Ninu, Achim, Tomozei (min. 81 Neagu) – Cristea (min. 71 Stoenac), Tudorache – Gîrbiţă (min. 59 Cioiu), Neaşca, Dragu – Rusu. Antrenor Marin Tudorache
A marcat: Jallow (min. 12)

Rezultate etapa 9

Petrolul Ploieşti – Aerostar Bacău 5 – 0
Daco-Getica Bucureşti – ASU Poli Timişoara 1 – 1
Dacia Unirea Brăila – Chindia Târgovişte 0 – 1
Ripensia Timişoara – Metaloglobus Bucureşti 0 – 1
Academica Clinceni – Sportul Snagov 0 – 1
CS Mioveni – Universitatea Cluj Napoca 1 – 1
ACS Poli Timişoara – Pandurii Tg. Jiu 1 – 1
UTA Arad – CS Baloteşti 0 – 2
FC Argeş – Luceafărul Oradea 3 – 0
Farul Constanţa – ACS Energeticianul 1 – 0

etapa viitoare, 6 octombrie

Luceafărul Oradea – Sportul Snagov
CS Baloteşti – Academica Clinceni
Pandurii Târgu Jiu – UTA Arad
Metaloglobus – ACS Poli Timişoara
Chindia Târgovişte – Ripensia Timişoara
ACS Energeticianul – Dacia Unirea Brăila
ASU Politehnica Timişoara – SSC Farul Constanţa
Universitatea Cluj – Daco-Getica Bucureşti
Aerostar Bacău – CS Mioveni
FC Argeş – Petrolul Ploieşti

Back to top button