glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateUltima oră

Emil Rîşteiu (Pro-România), despre rezultatul europarlamentarelor: „Aprecierea oamenilor nu ţine doar de bani”

Preşedintele  organizaţiei judeţene Pro-România, Emil Rîşteiu (plecat din PSD cu câteva luni în urmă), spune că partidul condus până astăzi de Liviu Dragnea a greşit atunci când a mizat doar pe ideea „bani în buzunarul românilor” şi investiţii în fiecare localitate.

„Aprecierea oamenilor nu ţine doar de bani şi de finanţări, de bani în plus la pensii ori la salarii, sau de investiţii făcute din bani guvernamentali (să recunoaştem că-n fiecare oraş este cel puţin câte una). Aprecierea oamenilor ţine şi de modul în care te comporţiu. Afirmaţia este valabilă pentru toate partidele «tradiţionale»: nu e nici ţara noastră, nici judeţul nostru, nici oraşul nostru. Noi doar le administrăm temporar.

Când vezi că populaţia are o anume atitudine faţă de problemele din justiţie şi nu reacţionezi. Eu cred că PSD a încercat, într-un fel, să cumpere indulgenţa alegătorilor. Rezultatul la nivel naţional a fost influenţat şi de această manevră politică de a da drumul unui referendum pe justiţie, lucru care a dat o însemnătate în plus votului şi a stimulat lumea să iasă în număr neaşteptat de mare la vot.

În ce priveşte rezultatele pe judeţ (7,53 la sută – rezultat neoficial), suntem peste media la nivel naţional. A ieşit un rezultat bun, mai ales că noi nu am făcut o campanie foarte agresivă, sau insistentă, ci doar am promovat ideea construirii unui partid nou. Dacă am fi avut o vechime mai mare (Pro-România a luat fiinţă abia în noiembrie 2018 – n.red.) şi dacă, în teritoriu, era mai evidentă separarea noastră de PSD, rezultatul ar fi fost şi mai bun”, a declarat Emil Râşteiu.

Tags