glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Elevii spun că anumite drepturi le sunt încălcate. Deocamdată nu dau însă foarte multe exemple

Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) anunţă că luna aceasta va redacta un manifest ca formă de protest faţă de încălcarea unor drepturi ale celor care frecventează unităţile de învăţământ preuniversitar.

Membrii CJE spun că manifestul este modalitatea prin care elevii luptă pentru drepturile lor: „Protestul este pentru noi cea mai activă modalitate prin care ne arătăm indignarea față de ceea ce se întâmplă în învățământ în anumite arii. Motivele sunt nerespectarea drepturilor, e clar, abuzurile ce se petrec în învățământ. Nu dorim să facem o generalizare pe acest principiu, dar există foarte multe situații în județul Hunedoara unde se întâmplă abuzuri, nerespectarea unor drepturi. Rolul nostru este să sesizăm și să apărăm elevii. De exemplu avem multe sesizări referitoare la elevii care au împlinit vârsta de 18 ani și nu sunt lăsați să iasă în pauze din curtea școlii. Acesta este un exemplu de abuz împotriva căruia vom protesta”, a declarat Vlad Sîncu, președintele CJE Hunedoara.
Reprezentanții elevilor spun că în perioada următoare vor avea loc și proteste pașnice în curțile școlilor, în timpul pauzelor mari. Pe lista de priorități ale membrilor CJE se află două proiecte care ar aduce beneficii elevilor care fac naveta pentru a ajunge la școală dar și celor care doresc să se orienteze din punct de vedere profesional: „Avem în plan ca în luna martie să definitivăm proiectul prin care elevii să beneficieze de decontarea transportului local în comun și a transportului între localități cu 50 la sută, precum și un proiect de orientare profesională”, a adăugat Vlad Sâncu.

Back to top button