Elevii şi profesorii Liceului “Traian”, în vizită “de lucru” în Turcia
Trei profesori şi tot atâţia elevi ai Liceului Teoretic “Traian” din Deva au participat la prima întâlnire din Cadrul proiectului multilateral “Comenius”, cu tema “English Teens Speaking through Art”, la Izmir, în Turcia.
Instituţia coordonatoare a acestui proiect este din Turcia, iar partenerii acestuia sunt din România, Portugalia, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Norvegia. Activităţile acestui proiect se desfăşoară în perioada 2011-2013, iar implicarea elevilor deveni oferă oportunitatea de a interacţiona cu alţi colegi, din alte ţări, de aceeaşi vârstă şi de a vizita şcoli din alte state. Aceste lucruri vor avea o contribuţie importantă în educarea liceenilor pentru o viitoare carieră, autocunoaştere, toleranţă, cooperarea, depăşirea prejudecăţilor şi a stereotipurilor şi pentru stimularea limbilor străine. Reprezentanţii liceului devean au participat la prima întâlnire din cadrul acestui proiect, la sfârşitul lunii trecute, în Turcia. “Unul din principalele obiective ale proiectului este reprezentat de creşterea nivelului de înţelegere şi conştientizarea faptului că există o largă varietate de culturi şi limbi europene asupra cărora merită să ne oprim. Elevii vor învăţa cât mai multe despre cultura locală, de-a lungul schimburilor de experienţă, care sunt încadrate în acest proiect. Participanţii vor trebui să se pună de acord asupra unui logo şi slogan al proiectului. Se stimulează astfel capacitatea de muncă în echipă, precum şi latura creativă a fiecărui elev”, a precizat coordonatorul proiectului, profesor Mihaela Caceu. Pe parcursul întâlnirii, participanţii au avut ocazia să se cunoască şi să colaboreze în cadrul diverselor activităţi. Elevii au participat la workshop-uri de pictură, graffiti, fotografie şi au susţinut două prezentări, respectiv “ţara mea, oraşul meu, şcoala mea” şi “Graffiti: artă sau vandalism?”. Profesorii au participat la discuţii în cadrul cărora s-a revizuit planul proiectului, modul de implementare al acestuia, perioada de desfăşurare a viitoarelor întâlniri şi programul acestora, precum şi responsabilii produselor finale. De asemenea, elevii şi profesorii au vizitat obiective turistice din Izmir, dar şi din Istanbul, Efes şi Pergamon. Până la finalul acestui proiect, elevii deveni vor avea de întocmit un dicţionar multilingvist. Reprezentanţii Liceului “Traian”, la acest proiect sunt profesorii Mihaela Caceu, Daniela Stan şi Ion Popa, iar elevii implicaţi sunt Raluca Atinge, Anca Bucur şi Alesia Munduca.






