Elevii de etnie romă au fost repartizaţi pe locurile speciale
Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara a stabilit repartizarea absolvenţilor de clasa a VIII-a de etnie romă pe locurile speciale. Dintr-un total de 210 locuri destinate elevilor de etnie romă au fost ocupate doar 52. Din toamnă, 52 de elevi romi vor învăţa în liceele hunedorene. Cei mai mulţi au fost repartizaţi la liceele din Petroşani, 14 şi în Lupeni nouă. Două eleve din Valea Jiului au obţinut şi cele mai mari note de admitere la liceu, 7,67, fiind repartizate la Colegiul Economic “Hermes” şi la Colegiul Naţional de Informatică “Carmen Sylva” din Petroşani. Ultima medie de admitere cu care s-a intrat pe locurile speciale pentru romi a fost obţinută de un elev de la Colegiul Naţional “Avram Iancu” din Brad – 4,05. Nouă elevi romi vor studia la liceele din Hunedoara, iar alţi şapte, la cele două unităţi de învăţământ liceal din Orăştie. La Liceul Tehnologic “Crişan” din Crişcior au fost repartizaţi cinci elevi, mai mulţi decât la Deva şi la Brad, unde vor studia doar doi tineri romi, la Colegiul Tehnic “Transilvania” din Deva, iar la Colegiul Naţional “Avram Iancu” din Brad, trei elevi. “Potrivit metodologiei de repartizare a elevilor în liceele hunedorene, numărul maxim de locuri a fost de 210, din care au fost ocupate doar 52, restul rămânând libere. Motivul se datorează faptului că majoritatea romilor au abandonat şcoala sau nu vor să înveţe pe locurile destinate lor”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IŞJ Hunedoara, Livia Vlad.





