glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Egali, din nou, cu FC Caransebeş

Pe un soare cu dinţi pătrunzărtori, CFR Simeria şi FC Caransebeş (locul 5 în C5) au terminat, din nou, la egalitate, 1-1 (1-0) al doilea amical disputat în această pauză competiţională. Cele două colege de serie şi-au împărţit “frăţeşte” perioada de dominare, feroviarii aflându-se la cârmă în prima parte, în vreme ce vizitatorii din Caraş au controlat jocul în actul secund.

Pe terenul principal din Simeria, oamenii lui Opric şi-au înfipt mai bine ghetele în gazonul moale şi au intrat cu avantaj la pauză, graţie reuşitei lui Suciu, din minutul 36, care a deviat scurt mingea în plasă, după o fază la care au contribuit din plin Pepenar şi Făgărăşanu.

Mai incisivi în prima jumătate

Până atunci, feroviarii au stat mai mereu în jumătatea adversă şi au avut alte patru ocazii bune de a marca. Periculoşi au fost, pe rând, Stroia şi Pepenar, a căror lovituri de cap din centrul careului, au trecut de puţin pe lângă (25 şi 29), Lintaru, a cărui şut în diagonală, a fost scos in-extremis de pe linia porţii (33), dar şi Făgărăşanu, care nu şi-a reglat bine “tirul”, dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. După ce au stat “la cutie” aproape toată prima repriză, “gugulanii” au ieşit la joc imediat după reluare, iar atacurile lor au dat roade în minutul 56, când Cătălin Staicu a pus un “lat” sănătos, de la zece metri, la o centrare perfectă venită de pe stânga. Dominarea a mai continuat alte zece minute, până când cei doi antrenori au operat mai multe schimbări, jocul devenind, brusc, ceva mai static, contraatacurile rapide lăsând locul duelurilor surde de la mijlocul terenului. Antrenorul principal al Simeriei a început jocul cu “unsprezecele” de bază, în care se conturează un flexibil 4-5-1, cu Suciu sau Dăscălescu vârfuri împinse şi cu Lintaru şi Făgărăşanu pe cele două flancuri. Pentru feroviari acesta a fost al nouălea joc amical din acest an, Simeria adunând cinci succese (2-1 cu CS Vladimiresu şi Jiul Rovinari, 3-0 cu Naţional Sebiş, 1-0 şi 2-0 cu Jiul Petroşani), două remize (ambele cu FC Caransebeş) şi doar două eşecuri (0-1 cu FC Cisnădie şi Unirea Alba Iulia). Oficialii grupării “galben-albastre” speră să mai fixeze doar un singur test, în week-end, înaintea startului returului, care este programat peste o săptămână.

CFR Simeria: Iancău – Vîrtan, Stroia, Buta, Şoit – Lintaru, Găceanu, Vişan, Pepenar, Făgărăşanu – Suciu.
Au mai intrat: Dragotă, Dosan, Chelariu, Vasinc, Ungureanu, Dăscălescu, Domide, F. Pop, Ivaşcu, Tîmpeanu.
Antrenor: Marius Opric

Back to top button