Educația mixtă, o investiție în viitor la Simeria
Primăria Simeria încearcă să dezvolte strategii sociale care îi vizează pe cei mai mici cetățeni. „Educația mixtă” este un program original gândit de administrația locală în care sunt implicați toți factorii educativi ai comunității: școala, familia și administrația locală.
Un program original care poate fi catalogat ca un „experiment social” este în curs de implementare în orașul Simeria la inițiativa primarului Emil Rîșteiu.
Copiii, în centrul atenției
Pornind de la o realitate evidentă a ultimilor ani, depopularea orașelor hunedorene, primarul Simeriei a gândit un program pe termen lung având ca finalitate educația tinerelor generații și oferirea unor alternative educative pentru copii, în afara programului școlar. Programul „Educația mixtă” implică trei factori importanți în educația copiilor. Pe de o parte școala, pe de altă parte Primăria și Consiliul local, iar ca o a treia componentă – familia. Conceptul de școală este puțin lărgit în viziunea edilului din Simeria, înglobând clubul sportiv local și centrul cultural. „Ne propunem ca peste 70 la sută dintre școlarii care frecventează unitățile de învățământ din Simeria să aibă activități extrașcolare. Pot să facă tot ceea ce își doresc ei. Organizați pe grupuri pot să facă sport, sau să își dezvolte diverse capacități artistice ori de îndemânare în <cercuri> organizate la Centrul Cultural”, dezvăluie Emil Rîşteiu esența „Educației mixte”. Vrem să implicăm și părinții în aceste programe, pentru că ei îi îndrumă pe cei mici și tot ei sunt în măsură să-i sprijine dacă vor să acceadă spre performanțe mai ridicate. Și administrația locală va fi, evident, lângă ei”, spune edilul din Simeria. Acesta se arată foarte optimist ținând cont de numărul mare de tineri care frecventează activitățile sportive și cele artistice. „Când am preluat mandatul de primar, la ședințele cu părinții organizate de antrenorii echipelor de juniori veneau foarte puțini părinți care aveau tot timpul să ne reproșeze ceva. Recent am participat la o astfel de ședință și am constatat cu bucurie că numărul de părinți s-a triplat, cel puțin. Mai mult decât atât, aceștia sunt mult mai deschiși să colaboreze cu clubul, să sprijine mișcarea sportivă de tineret și copii”, spune Rîşteiu. Edilul subliniază că nu cere neapărat performanțe ridicate de la copiii implicați în mișcarea sportivă, ci este important să participe. Chiar și în aceste condiții, performanțele nu se lasă mult așteptate, micii fotbaliști din Simeria clasându-se pe locuri fruntașe în competițiile la care participă.
Sărbătoarea sportului simerian
Cea mai recentă acțiune a administrației locale legată de programul „experimental” destinat tinerei generații a fost „Sărbătoarea sportului”, eveniment care a umplut sala Centrului Cultural cu copii și părinți în egală măsură. Tinerii din Simeria au în momentul de față posibilitatea să practice fotbalul, artele marțiale și handbalul. Centrul cultural, un alt partener în programul „Educația mixtă” le oferă copiilor din Simeria mai multe cursuri de dans, muzică, șah etc. Investițiile pe care administrația locală le pregătește vor avea ca finalitate creșterea „confortului” elevilor și a serviciilor conexe învățământului. Extinderea programului „after- school” existent în momentul de față pentru clasele I – IV până la clasa a VIII-a este una dintre prioritățile administrației locale. Prin Programul Național de Dezvoltare Locală edilii din Simeria își propun construirea unei săli de sport, și a mai multor săli multifuncționale unde elevii să poată învăța, dar să și ia masa sau să desfășoare activități extrașcolare. „Scopul nostru este să pregătim copiii pentru viață”, conchide primarul Emil Rîşteiu.
3 Comments