glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Editura Polirom din Iași își prezintă oferta editorială la Deva

Pasionații de lectură au posibilitatea să achiziționeze cele mai noi volume apărute în cadrul Editurii Polirom din Iași de la standul de carte cu vânzare, care va fi organizat la Deva. Standul este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, în perioada 28 iulie – 28 august 2016 și va fi accesibil publicului la Secția de Artă și Carte Franceză a Bibliotecii, unde cărțile vor fi puse în vânzare cu o reducere de preț din partea editurii. Una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate edituri românești, Editura Polirom a fost înființată în februarie 1995, la Iași. Are filiale în București, Timișoara și Chișinău. În decurs de 20 de ani, Editura Polirom a lansat pe piață peste 13 milioane de cărți, reprezentând peste 5.500 de titluri grupate în cca 40 de domenii și peste 60 de serii și colecții. Principalele domenii în care Editura Polirom a intrat pe piața editorială sunt: literatură, eseu, jurnale, litere, filosofie, istorie, religie, psihologie, sociologie, politologie, pedagogie, asistență socială, studii de gen, media etc. De remarcat că, în fiecare an, titlurile apărute depășesc 400. Printre cele mai cunoscute serii și colecții, din cele 60 oferite de Editura Polirom, se pot aminti: Plural (Plural M, Plural Religie, Plural Clasic); Ego; Egografii; Fiction Ltd; Carieră, Succes, Performanțe; Duplex; Chic; Biblioteca Ioan Petru Culianu; Biblioteca Polirom; Historia, Document etc. Editura a lansat pe piață seriile de autor Norman Manea, Gabriela Adameșteanu, Octavian Paler, Nicolae Steinhardt, Valeriu Anania, Marta Petreu, Aurora Liiceanu. Cărțile de la standul Editurii Polirom stau la dispoziția iubitorilor de lectură, care vor beneficia de reduceri de preț.

Back to top button