glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Edilul și-a adus aminte că e primar. Petru Mărginean a verificat, ,,incognito”, două șantiere din Deva (GALERIE FOTO)

Petru Mărginean, primarul municipiului Deva, pare că și-a adus aminte că este edilul urbei. Ieri, acesta a făcut o vizită incognito pe două dintre șantierele din municipiul reședință de județ, respectiv pe cel din Dacia și pe cel din Piața Arras, unde a verificat stadiul în care se efectuează lucrările.

Prima oprire a fost în cartierul Dacia, unde se derulează proiectul de reabilitare a bulevardului şi a zonei adiacente. Încă de când a ajuns pe șantier, edilul s-a lovit de nemulțumirile oamenilor, disperați că lucrările sunt efectuate în ritm ,,de melc”. Până în acest moment, stadiul lucrărilor este de 35%, deși conform graficelor întocmite, ar fi trebuit să fie undeva aproape de 60%. ,,Este un dezastru! Se lucrează de atâtea luni și uitați-vă cum arată. Nu e posibil așa ceva! Uitați-vă la borduri cum sunt puse, dacă e o bordură dreaptă, nu știu ce să zic. În față, la intrare, unde e făcut un scuar, sunt băgate ca umplutură borduri sparte, și deasupra, vreo 10 centimetri, e turnat beton. Dacă le-am atras atenția muncitorilor, m-au înjurat”, i-a spus o deveancă edilului.

Petru Mărginean: ,,Cine dracu sunt și aștia de la Garda de Mediu?”

În data de 4 noiembrie, lucrările la șantierul de pe Bulevardul Dacia și zona adiacentă ar trebui terminate, conform proiectului. Edilul se arată însă sceptic. ,,Dacă lucrați așa cum ați lucrat în lunile iunie, iulie, august și septembrie, nu terminați în noiembrie. Vin ploile, vine iarna, terminați aceste lucrări?”, i-a întrebat pe constructori primarul Devei, Petru Mărginean. ,,Sigur că terminăm. Dar dumneavoastră omiteți faptul că am avut întârzieri datorită introducerii conductei de apă, a gazului, alea nu le luați în calcul. Plus că am avut probleme cu cei de la Garda de Mediu, care ne-au dat amenzi pentru gardul viu pe care îl tăiem, pentru pomi”, a spus Liviu Popa, administratorul firmei Bau Decolux SRL, cea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Bulevardului Dacia. ,,Cine dracu sunt și aștia de la Garda de Mediu? Soluții nu au, sunt puși numai să amendeze. Ce are Mediul cu proiectul? Dumneavoastră respectați proiectul! Mediul să își vadă de treaba lui, de gunoaiele din județ, nu să dea indicații la proiect. Dumneavoastră continuați proiectul”, a spus Petru Mărginean.

De la 1 octombrie, Primăria pune penalități

Dacă nu se vor încadra în termenele prevăzute în proiect și în graficele de lucrări aferente, constructorul de pe Bulevardul Dacia va primi penalități. Valoarea acestora este de 0,1% din întreaga valoare a proiectului, care este de aproximativ 1.272.000 de euro. ,,La 1 octombrie, noi avem o ședință, iar dacă până atunci nu vă încadrați în grafic, nu avem ce face, punem penalități. Mergeți, rezolvați-vă problema la Gardă, la prim-ministrul României, dacă vă primește, eu nu am ce să fac, punem penalități de la 1 octombrie. Vom fi în analele Agenției de Dezvoltare Regională, când se vor pune penalități pe o lucrare. Vom fi de râsul lumii, primul proiect pe care se pun penalități”, a declarat Petru Mărginean.

Vizită și pe șantierul din Piața Arras

A doua oprire a fost pe şantierul din Piaţa Arras, un proiect care trebuie finalizat la jumătatea lunii octombrie. Aici lucrările sunt în grafic, muncitorii lucrează la amenajarea fântânilor şi la montarea mobilierului urban, iar o mare parte dintre aleile de acces sunt aproape finalizate. Constructorul susține că lucrarea va fi finalizată la timp, iar în perioada imediat următoare vor fi amenjate spaţiile verzi cu gazon, flori, arbori şi arbuşti ornamentali. Valoarea lucrărilor din Piața Arras este de aproximativ 1.442.025 de euro, iar execuția trebuie finalizată până în data de 16 octombrie.

După vizită, muncitorii au plecat de pe șantierul din Dacia 

Ieri, la 30 de minute după vizita edilului Petru Mărginean, pe bulevardul Dacia, niciun muncitor nu mai lucra pe șantier. Asta, cu toate că atunci când primarul a fost prezent acolo, neanunțat, după cum chiar el spune, toți, începând cu administratorul firmei, diriginte de șantier, inginer-șef și muncitori, erau ,,în câmpul muncii”. Un ,,mușuroi” de oameni care lucrau, toți cu veste reflectorizante, așa cum cere legea, s-a ,,evaporat” în câteva minute, iar șantierul a redevenit tăcut. Muncitorii erau la masă…

Back to top button